Articolul prezintă povestea familiei din Teleorman, precum și destinul de care au avut parte frații acestuia.
Premierul a avut un discurs în care s-a victimizat, asemenea politicienilor „atacați” de presă care întorc situația în favoarea lor și o transforma într-o miză electorală.
Viorica Dăncilă a oferit detalii mult mai intime decât cele relatate de Libertatea, despre momentul în care a decis să facă adopția, acuzând în același timp că „s-a intrat cu bocancii” în viața ei.
În cadrul emisiunii, Viorica Dăncilă a anunțat și că va da în judecată ziarul Libertatea, pentru reportajele despre familia biologică a lui Victor Dăncilă.
Cele mai importante declarații făcute de Viorica Dăncilă:
- Mihai Gâdea a început emisiunea prin a prezenta detalii din reportajul realizat de Libertatea. „Ancheta jurnalistică pe care noi am făcut-o ieri vorbește despre niște diferențe semnificative între ce am aflat noi și acel articol penal”.
- Emisiunea a început prin a-l face pe președintele Klaus Iohannis responsabil de plângerea de înaltă trădare.
- Viorica Dăncilă: „Țara nu poate fi ajutată printr-un război român contra român. În 2018 asta s-a întâmplat. Cred că anul 2018 a fost unul dintre cei mai agitați ani. Niciodată în istoria acestei țări un premier nu a fost jignit, atacat. Anul 2018 putea fi unul mai bun dacă exista consens”.
- Despre vizita în Israel și plângerea penală pentru înaltă trădare. „Acea plângere penală a adus România într-un con de umbră, aș putea spune”. Nu este plăcut să ai o plângere de înaltă trădare (…) Nu aș fi în stare să îmi trădez propria țară”.
- „De șapte ori mi s-a cerut demisia (…) Nu puteam să dezamăgesc oamenii, pe care care au crezut în mine, nu puteam să-mi dezamăgesc colegii, nu puteam să dezamăgesc femeile din România să arăt că un premier e atât de slab încât la prima cerere nefondată să-și dea demisia”.
- Despre relația cu președintele Klaus Iohannis. „Uitați-vă la cele două portofolii, Transporturi și Dezvoltare, trimitem solicitări, ni se cer alte acte. E clar că acest război va continua, mai ales că suntem în an electoral. E clar că președintele e în an electoral”.
- Viorica Dăncilă, despre fiul adoptiv. „M-am gândit mult dacă să vorbesc despre această mizerie și am hotărât că trebuie să vorbesc pentru că la oricine (sic!) i se poate întâmpla așa ceva. Vă vorbesc în calitate de mamă. Nimeni nu merită acest lucru și vreau să spun că este pentru prima și ultima oară când abordez acest subiect.
- Am să notific prin avocați orice publicație care va trata acest subiect într-un mod atât de josnic. Am vorbit cu colegii mei și i-am rugat să nu vorbească despre acest subiect.
- Pentru mine și familia mea este un lucru deosebit de neplăcut. Nu credeam vreodată că se vor face acuzații atât de neîntemeiate, nefundamentate.
- Știu că ce am făcut eu cu soțul meu, au făcut multe familii în România. Nu este corect să intri cu bocancii în viața cuiva.
- Am vorbit cu fiul meu și am hotărât împreună cu el să vorbim despre acest aspect.
- Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viața mea.
- Nu este nimic ilegal. A existat un certificat de naștere.
- Nu îmi doream să înfiez un copil, așa cum s-a acreditat.
- Vorbeam cu o colegă care este centralistă. (…) O femeie a abandonat un copil care plânge întruna. Copilul era abandonat.
- Nu vreau să o acuz pe acea femeie. Atunci am acuzat-o. Pe urmă am aflat că era într-o situație critică.
- Am mers și am văzut copilul. Erau mai mulți copii. Am văzut un ghemotoc mic, de patru zile, care plângea foarte tare. Parcă își striga disperarea și faptul că e singur când toți ceilalți au mămicile lângă ei. În acel moment, mi-am dat seama că acela era destinul meu, că trebuia să ajut acel copil.
- Eram la început de drum. Aveam un apartament care nici nu era mobilat. Era un apartament cu două camere care avea mobilat doar dormitorul și bucătăria.
- Am simțit atunci că nu pot să abandonez acest băiețel. Cineva trebuia să se apropie și să-l salveze.
- L-am iubit de când l-am adus acasă, l-am idolizat.
- Pe data de 6 ianuarie 1990, m-am internat în spital cu fiul meu, cu Victor. Trebuia să învăț să-l înfăș. Era foarte mic. Am stat în spital două săptămâni. După două săptămâni, a venit soțul meu și m-a luat acasă.
- Este, a fost și este copilul nostru și îl iubim foarte mult. Mama mea a avut foarte multă grijă de el. L-a iubit enorm. L-a răsfățat.
- Am încercat în permanență să îi facem toate poftele. În 1990 nu erau condițiile de acum. Nu erau pamperși, haine.
- La o lună după ce l-am luat pe Victor acasă, am mers la familie. Intra într-o altă familie, trebuia să îi schimb numele. M-am dus și m-am întâlnit cu femeia care l-a abandonat. Ne-a mulțumit și a spus că e bucuroasă că va fi într-o familie.
- Mama a fost foarte bucuroasă. Am mers și am semnat la Siliștea. Am hotărât de atunci că nu aș vrea să ne intersectăm, să pun copilul în situația să aleagă. Niciodată nu l-a căutat pe Victor. A fost un om de cuvânt.
- Despre certificatul de naștere. Inițial a fost pe un alt nume. Dacă aveau bună-credință și să o întrebe pe mama biologică, dacă se duceau la Primăria Siliștea, exista acest lucru. După ce s-au întocmit actele de adopție, i-am spus Dăncilă.
- Viorica Dăncilă, despre momentul în care i-a spus fiului ei că este adoptat. „Cred că avea 15 ani. Era un pic mai rebel. Nu se alinia cerințelor meleși într-o seară i-am spus că nu mi se pare normal și că mă obligă să-l pedepsesc, să-i iau calculatorul (…) Mi-a spus că poți să mă pedepsești pentru că știu că nu sunt copilul tău. Am avut un șoc”
- I-am explicat atunci totul. Am plâns și eu, soțul meu și el.
- Nu am putut să-l apăr acum. Dacă atunci au fost răutățile unor copii, acum sunt răutățile unor oameni.
- Să nu înțeleagă cineva că îmi este rușine de ceva.
- Victor este un copil foarte milos. Faptul că nu a luat legătura cu ceilalți, el are o familie acum. Nu se poate identifica cu o altă familie. Victor este un copil foarte sufletist, dar asta este familia lui care de la patru zile a fost alături de el.
- L-am ajutat să treacă peste acel moment. În acea discuție i-am spus că dacă vrei să mergi să vezi, mergi cu mine. Mi-a spus: „Tu ești mama mea, te iubesc enorm”.
- Sper ca fiul meu să aibă puterea să meargă mai departe și să nu se lase rănit de acești oameni care nu au niciun Dumnezeu.
- Știau mulți dintre prietenii mei (din Videle) despre adopție. Cred că viața unui familii, sufletul unui copil nu poate să devină o miză pentru nimeni.
- Nu am vrut să fac din acest lucru un secret și nici nu am vrut să discut despre acest lucru.
- Au fost oameni foarte mulți din județ (Teleorman) care știau despre acest lucru. Nimeni nu și-a permis să rănească, să facă niște declarații inumane, după părerea mea.
- Dacă aș întoarce timpul, aș face același lucru. N-aș ezita nicio secundă.
- Reacția lui Victor Dăncilă după articolul din Libertatea. „Văzuse. Încerca să mă încurajeze. Era trist. Se gândește la mine și la tatăl lui”
- Soțul meu, în momentul în care a văzut articolul, a făcut un puseu foarte mare de tensiune.
- Vor să discrediteze, vor ca psihic să cedez. Nu să o cedez. O să merg mai departe.
- Fiecare părinte, dacă s-ar putea în situația mea și ar face excepție că sunt premierul României, când e vorba despre copilul tău, sentimentele sunt aceleași. Când ai certitudinea că nu merită acest lucru, că acest lucru se întâmplă…Am avut senzația că acest lucru s-a întâmplat din cauza mea pentru că sunt prim-ministru.
- Viorica Dăncilă dă în judecată Libertatea. „Nu te poți juca cu viața unui om ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.
- „Ar fi putut foarte simplu de tot să meargă la notariatul de la Siliștea și la cele două Primării”
- „Nu vreau să vorbesc cu acești oameni”
- Viorica Dăncilă, despre adopțiile din România. „Legea adopțiilor ar trebui modificată pentru ca toți copiii abandonați să-și poată găsi o familie. (…) Oamenii să îndrăznească să adopte un copil. Le schimbă viața profund”
Foto: captură Antena 3
Citește și:
Mama biologică a băiatului adoptat de Viorica Dăncilă: „Vreau doar să-l văd, nu să-mi zică mamă!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_73fc27d8c3430086a5c4f51d457769af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ab20633b8a95e736c091a716131c3b4.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6ab2059ea8b70004e89d56d4004a4638.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3f35a965621924e2d7552bb6e1540129.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4ed00e18cacb7e64e8592dc2e68ab44b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ead10603c81669d0737bbf16556430eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9666c4f24d904615fb50aec12d34ac1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a0c985126cbf3052ba459a68376fc8f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_41707d45b223c4c0bd0a64e035e658f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fa2a17f8f22b2e662cd3e8100db289e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_61d25b0103b70005bc26999768c79ed3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9e8bfae176f7f3f3c3ee7906e5a96ee8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_b4338304aaeeb9b9859019c5a78ada56.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6c55f4faa560e0962e923a0f4cc561ec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ctp-a-rabufnit-dupa-ce-nicusor-dan-i-a-luat-apararea-sefului-spp-nu-mai-are-autoritate-morala--despre-noul-guvern-cu-ajutorul-lui-pahontu-e1788016342541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-amana-de-peste-50-de-zile-desemnarea-unui-prim-ministru-foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/laurette-pe-patul-de-spital.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/andra-si-maruta-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_fa46321cc68a7e2bbf329b2cc0b95682.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/camera-de-hotel-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barbati-ies-canale-new-york.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/soti-fug-avion-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pisici-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-zodii-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/de-ce-anul-nou-bisericesc-incepe-pe-1-septembrie--traditii-si-obiceiuri-la-inceputul-anului-nou-bisericesc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-face-frigiderul-gheata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paman-luna-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/radu-miruta-prezenta-trupe-militari-sua-nato-romania-e1788114545501.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/scriitoare-shutterstock2391506589-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-italia-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/delegatia-congresului-sua-s-a-intalnit-si-cu-nicusor-dan-dupa-mai-si-mae--motivul-pentru-care-americanii-au-venit-la-baza-mihail-kogalniceanu-3-e1788098881511.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tanar-stresat-amenzi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gara-de-nord--sursa-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.