FOTO: SORIN CIOPONEA
UPDATE ora 14.30 Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în plen, că este important să arătăm întregii Europe că România este o țară demnă să conducă uniunea, să contribuie în mod decisiv la viitorul spațiu european.
„Eu cred în consens, în echilibru și cooperare. Nu mai este loc de orgolii sau resentimente politice. Reiau apelul de pace politică, pe care l-am făcut la ședința solemnă cu ocazia Centenarului. Indiferent de opiniile politice, vă rog să vă gândiți la interesul nostru comun ca stat membru UE. Vă cer decență în limbajul politic și reținere în această periodă. Avem această obligație față de țara noastră. Doar uniți vom fi mai puternici, pentru ca românii să beneficieze de aceleași drepturi ca ceilați cetățeni europeni”, a afirmat şefa Executivului.
Dăncilă a lansat un apel către aleşi: „Vă rog, stimați parlamentari, ca în următoarele 6 luni să fiți cetățeni români, să vă reprezentanți țara cu mândrie și cuvinte bune în fața Europei, ca să câștigăm respectul în fața Uniunii Europene”.
Potrivit premierului, vor fi şase luni în care ”Europa va privi România cu multă atenţie”.
„Vor fi multiple provocări, însă trebuie să fim conştienţi că viitorul Europei înseamnă şi viitorul copiilor noştri. Puternic ataşaţi ideii europene, vom milita pentru o Europă puternică şi unitară în toate dimensiunile ei – politică, economică şi socială, pentru că aceasta este cea mai bună soluţie pentru viitorul proiectului european. Este, deci, important să arătăm întregii Europe că România este o ţară demnă să conducă Uniunea, o ţară demnă să contribuie în mod decisiv la viitorul spaţiu european din care facem şi noi parte. Aşa cum am mai spus, eu cred în consens, în echilibru şi în cooperare. În raport cu această miză importantă pentru ţara noastră nu mai este loc de orgolii sau resentimente politice, de interese personale sau de confruntări sterile”, a arătat aceasta.
La şedinţa de Guvern de săptămâna trecută premierul i-a felicitat pe toţi miniştrii şi pe cei implicaţi în pregătirea primului mandat al României la Preşedinţia Consiliului UE.
“Guvernul va continua pregătirile în termenele stabilite, cu aceeaşi seriozitate şi cu acelaşi profesionalism. Împreună cu membrii Guvernului vom continua discuţiile legate de preluarea Preşedinţiei, dar şi de exercitarea acesteia, iar pe data de 12 voi prezenta în Parlamentul României forma finală a programului Preşedinţiei rotative pe care România o va prelua
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vinerea trecută, în debutul şedinţei de Guvern, că va prezenta în Parlament, pe 12 decembrie, programul României pentru perioada în care ţara noastră va deţine Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene.
„Împreună cu membrii Guvernului vom continua discuţiile legate de preluare Preşedinţiei, dar şi de exercitarea a acesteia, iar pe data de 12 (decembrie – n.r) voi prezenta în Parlamentul României forma finală a programului preşedinţiei rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019”, afirma Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Liderul PMP, deputatul Eugen Tomac, a părăsit marţi lucrările Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în semn de nemulţumire că nu a intrat în posesia documentului aflat pe ordinea de zi referitor la priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, document care va fi prezentat miercuri Parlamentului de premierul Viorica Dăncilă.
„Am părăsit sala Birourilor reunite, pentru că mi se pare inadmisibil modul în care majoritatea PSD-ALDE conduce această instituţie. Mâine suntem invitaţi să adoptăm o declaraţie cu privire la priorităţile României cu privire la Preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi, deşi am adoptat această decizie de a se prezenta premierul şi de a susţine priorităţile României şi de a susţine această declaraţie cu o încărcătură uriaşă, nu am primit acest document. Pe mine, ca om care militează activ pentru unirea României cu Republica Moldova, mă interesează dacă printre priorităţile României se află acest obiectiv, pentru că ne mai întâlnim cu această situaţie peste 14 ani. Şi este inadmisibil ca până la această oră să nu avem acest document”. a declarat Tomac la Parlament.
El a adăugat că, în orice instituţie, dacă există o şedinţă unde se iau decizii, dar nu ştii ce adopţi, cel mai probabil şefii ar fi fost concediaţi.
„În Parlament, orice este posibil. Deci, vom adopta mâine o declaraţie, dar nu ştim despre ce este vorba în declaraţia respectivă şi mai ales care sunt priorităţile României. (…) Probabil Negrescu ştia de ce şi-a dat demisia. Şi încă odată avem această probă a incompetenţei, inclusiv prin şedinţa de astăzi, în care am fost invitaţi să ne pronunţăm pe un document care nu ne-a fost prezentat. (..) Cred că documentul există, dar îl ţin la sertar şi îl vor prezenta mâine cu 5 minute înainte de şedinţă”, a adăugat liderul PMP.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cd5b7f677f19c87b92383f9d178397e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9c259b78d9a1e0f8f142d10eccd3913.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3eeb8c2c1a2d211eb913407f6fa146a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_731e7655ed3931214c5d625c867d3b2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7c696bcb6724be2d29c2cfcffbc7acc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/12/483647873208597420912532319553223427358720n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/12/dancila-plen.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/artmania-festival-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/realitatea-plus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8403158-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anisia-gafton-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4ad8e4238c4cc9aca56a01dbe69abd97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/8072095-mediafaxfoto-alexandrudobre-1-1024x683-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/granita-germano-elvetiana-in-weil-am-rhein-germania--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-north-foto-1-e1776801805521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-telefon-accesat-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cec-medical-cabinet-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/punct-de-control-aleatoriu-al-politiei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1776781017577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1087666232-e1776777190293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/robert-van-langh.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1776795314942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/elevi-liceu-bucuresti-e1776791178737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.