Zăpada căzută din abundenţă miercuri în Marea Britanie a provocat harababură în transporturi, începând cu trenurile Eurostar, care au avut uneori întârzieri de până la 90 de minute, atunci când nu au fost anulate. În total, o treime din reţeaua căilor ferate britanice a cunoscut perturbări. Aeroportul din Gatwick /din sudul Londrei/ şi cel din Edinburgh /în Scoţia/ au fost închise traficului aerian până joi dimineaţa. Aeroportul London City a anulat zboruri, în timp ce altele au suferit întârzieri. Circa 1.500 de şcoli britanice au rămas închise.

În Elveţia, aeroportul internaţional din Geneva a trebuit de asemenea să-şi întrerupă funcţionarea miercuri până joi dimineaţa. Pe şoselele elveţiene s-au produs 25 de accidente, în care patru persoane au fost rănite uşor, de marţi după-amiază, iar situaţia traficului rutier este calificată în continuare ca fiind ‘extrem de dificilă’.

În Germania, 60 de zboruri au fost anulate în cursul dimineţii de miercuri pe aeroportul internaţional din Frankfurt, ca urmare în special a închiderii unei piste din cauza vântului puternic.

În Franţa, Direcţia aviaţiei civile a cerut companiilor aeriene să-şi anuleze joi zboruruile pe aeroporturile pariziene din Roissy şi Orly în procent de 25 % şi, respectiv, 10 %.Pe drumuri din centrul ţării, ninsorile abundente au complicat şi mai mult situaţia traficului rutier. Astfel, circulaţia TIR-urilor a fost interzisă în regiunile Auvergne şi Rhone-Alpi, iar în valea Rhonului ea nu a fost autorizată decât la amiază. Transporturile şcolare au fost suspendate. În consecinţă, circa 10.000 de camioane de cursă lungă au rămas imobilizate în noaptea de marţi spre miercuri în centru-estul şi în sud-estul Franţei.

Tot nord-vestul Italiei a fost acoperit de un strat gros de zăpadă miercuri dimineaţă, ceea ce a încetinit circulaţia în oraşe ca Milano şi pe autostrăzile din regiunile Lombardia, Piemont şi Emilia-Romagna. Centrul Veneţiei era sub ape după o importantă maree care a urcat până la 111 cm. Şi la Roma, apele Tibrului au crescut ca urmare a ploilor torenţiale care s-au abătut asupra capitalei italiene şi regiunii sale.

În Albania, guvernul a decretat stare de ‘catastrofă naturală’ în nordul ţării, ca urmare a inundaţiilor de duminică, în urma cărora sute de case, mii de hectare de terenuri agricole, drumuri şi căi ferate au fost invadate de ape.

Mai multe zeci de drumuri secundare au rămas întrerupte în centrul şi nordul Portugaliei pentru a treia zi consecutiv.

În Spania, frigul şi zăpada continuau să provoace probleme, în special transportului şcolar, în nordul şi centrul ţării.

În Polonia, valul de frig a făcut opt morţi, cele mai multe dintre aceste victime fiind ‘sub efectul alcoolului’, potrivit poliţiei, în ultimele 24 de ore, numărul lor ridicându-se la 15 din noiembrie până în prezent. La Bialystok, în est, temperatura aerului a coborât până la minus 33 grade C.

Alte două persoane – fără adăpost – au pierit în Lituania.

În Republica Cehă, cel puţin trei persoane au murit de frig în ultimele 24 de ore. Importante căderi de zăpadă perturbă în continuare traficul rutier, între altele pe principala autostradă a ţării /D1/, care a fost şi scena mai multor accidente grave miercuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.