Visul îndeplinit al unei desenatoare din România: cartea ei despre o pisică a fost publicată de o editură cu nume celebru din Anglia: „E ciudat să nu existe și în română”

O pisică neagră se simte abandonată de familia care o avea în grijă. Ca din senin, toți trec pe lângă ea ca și când nu există. Se gândește că o fi devenit invizibilă. Deznădăjduită, pleacă în căutarea unui partener de joacă pe-afară. Numai că pisica neagră se pierde în hățișul urban. Se întristează, fiind convinsă că nimeni nu-i în căutarea ei și, dac-ar fi, nici n-o poate vedea. Aventurile pisicii se termină însă cu bine, în brațele iubitoare ale stăpânului.

Aceasta este, pe scurt, povestea cuprinsă în cartea pentru copii „Lost”, realizată de ilustratoarea Alexandra Mîrzac și publicată de editura TATE Publishing, editura muzeelor TATE.

Volumul româncei se afla, luna trecută, la vânzare, în rafturile unuia dintre shop-urile muzeului TATE Modern, dar se găsește în toate shop-urile muzeelor.

În căutarea pisicii pierdute

„Lost” este prima carte pe care a publicat-o bucureșteanca în vârstă de 33 de ani și se bazează pe o poveste reală. Trebuia să fie inițial o carte despre claustrofobie, Alexandra gândindu-se că asta i-ar putea ajuta pe copii să vorbească mai ușor despre o suferință pe care o are și ea. Însă planurile cărții s-au schimbat când și-a pierdut pisica.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

„Era, de fapt, o carte despre oraș, care arăta cât este de presant și de aglomerat de oameni, de obiecte și de mașini. Toate astea sunt stresante pentru cineva care suferă de claustrofobie”, explică Alexandra Mîrzac pentru Libertatea.

Dar în timp ce lucram la carte l-am pierdut pe Brutus. A plecat de acasă. L-am căutat zilnic, vreme de câteva săptămâni, pentru că speranța a murit foarte târziu. Și așa mi-am dat seama că un personaj precum pisica pierdută în oraș ar putea să spune mai bine povestea asta.

Alexandra Mîrzac, ilustratoare și autoare de cărți pentru copii:

La fel ca un om pierdut într-un labirint amețitor, pisica exprimă aceeași anxietate și mâhnire când se găsește rătăcită prin marele oraș, fără un fir al Ariadnei înapoi spre casă. Numai că în ilustrațiile create de Alexandra se găsesc fragmente de realitate. „Când trece pe lângă afișele cu «Pisică pierdută», de pildă. Mi-a venit ideea chiar când îl căutam pe Brutus, pentru că noi lipeam afișe pe stradă și-mi imaginam cum trece pe lângă ele și e imposibil să le vadă, să știe că-l căutăm”, explică ea.

Alte imagini, cum este imaginea cu pisica pe stradă, înconjurată de o mare de case și de mașini, sunt moștenire de la tema inițială, a claustrofobiei.

„Povestea porcului”, cartea preferată în copilărie

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Alexandra Mîrzac s-a pregătit întreaga viață să fie ilustrator. Din clasa a IV-a studiază grafica – a absolvit Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din București și Universitatea Națională de Arte din Capitală, unde a obținut diplomele de licență și masterat.

După absolvire, s-a angajat într-o companie de publicitate, în care a lucrat cam șase ani ca art director. În această perioadă a dezvoltat o pasiune pentru cărțile pentru copii. S-a apucat să citească multă teorie, în special din străinătate. Cel mai mult au ajutat-o cărțile lui Martin Salisbury, profesor de ilustrație la Universitatea Cambridge și directorul Centrului de Studii pentru Cărțile de Copii. „El m-a ghidat, prin cărțile pe care le-a scris. Am cumpărat tot ce a publicat și m-a ajutat mult”, spune Alexandra.

Își amintește însă și ce impact au avut cărțile copilăriei asupra dezvoltării ei. „Cartea mea preferată era «Povestea porcului», ilustrată la Editura Ion Creangă. Era o carte mică și avea la final un joc cu lacăt și chei, îmi amintesc bine. Mai aveam și «Degețica», de la aceeași editură. Găseam înspăimântătoare ilustrațiile: erau foarte întunecate, iar personajele mi se păreau înspăimântătoare. Asta nu mă oprea s-o tot recitesc”, povestește ea amuzată.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Cum a ajuns să fie publicată de Editura TATE

Alexandra a scris această primă carte cu gândul la adulții de mâine, dar și la motanul pierdut, care acum va trăi pentru totdeauna. „Dacă niște copii care ajung adulți își amintesc de carte așa cum îmi amintesc eu de cărțile copilăriei, e suficient cât să te motiveze să faci cărți pentru copii. Dar e un proces greu și nu știu când o să mi se pară ușor”, spune ea.

A fost și un proces destul de lung, explică Alexandra. A lucrat la ilustrații vreo patru-cinci ani, iar cartea a fost realizată inițial pentru a participa la un concurs. „În 2017, am intrat într-o competiție din Italia, Silent Book Contest. Silent Book înseamnă că era o carte fără text. Nu credeam că am capacitatea de a scrie cărți, dar îmi doream foarte mult să fac o carte pentru copii. Concursul acesta a fost pretextul perfect”, explică ilustratoarea.

La concurs, cartea nu a fost selectată. Însă a fost rampa de lansare de care Alexandra avea nevoie pentru a face următorul salt: să încerce să o publice. Și-a dorit să o lanseze în străinătate, așa că a făcut o listă de zece edituri din mai multe state europene, al căror portofoliu se preta pentru o carte mută. Nu le-a scris tuturor, pentru că a primit rapid o ofertă de la TATE Publishing.

„Mi-au răspuns destul de rapid. Mi-au spus că le place cartea, dar cărțile fără text nu se vând foarte bine în Marea Britanie”, povestește Alexandra, care a fost de acord să adauge și textul.

S-a temut că nu va fi capabilă să se ridice la înălțimea așteptărilor editurii. Însă a făcut și acest act de curaj: a scris în engleză și a trimis din nou cartea către editură. „Exista varianta să rog pe cineva să mă ajute cu textul. Dar mi-am dat seama că nimeni nu poate spune exact ce-mi doresc eu să zic. Așa că am încercat, le-am trimis propunerea mea și se pare că le-a plăcut”, spune autoarea. „Asta m-a ajutat mult să trec peste teama nefondată de a scrie. Înainte mi se părea imposibil să am curajul să scriu prima mea carte în engleză și să o trimit la o editură din UK”.

Cartea a fost premiată la un târg internațional din Shanghai

„Lost” a fost lansată în Anglia pe 1 octombrie 2020, unde nu a avut loc un eveniment cu prezență fizică, din cauza lockdown-ului, și în România anul acesta, în noiembrie, la Cărturești & friends.

„M-am bucurat foarte tare, pentru că a fost o selecție destul de grea. Au participat peste 2.000 de cărți, din 80 de țări. Acum, «Lost» o să fie în catalogul târgului și o să fie parte dintr-o expoziție. Va beneficia de expunere în Asia”, explică Alexandra.

De altfel, „Lost” a fost tradusă până acum în coreeană, fiind și publicată în Coreea de Sud în 2021. Alexandra speră și la alte co-ediții, inclusiv în română. „E puțin ciudat ca o carte care are o activitate destul de amplă în afara țării să nu fie și pe piața din România. Sper să pot să-i arăt și bunicii mele exact cu ce mă ocup”, spune tânăra ilustratoare.

Momentan, „Lost” se află în ediția engleză pe piața din Statele Unite și Canada, în unele țări din Asia și din Europa. Edituri din câteva state europene, printre care Franța și Italia, și-au arătat interesul pentru o co-ediție tradusă în limbile lor naționale.

În 2022 va lansa o nouă carte pentru copii

„Îmi doresc tare mult ca aceasta să fie cariera mea de acum încolo: autor de cărți pentru copii. Acum doi-trei ani încă eram nesigură, dar acum știu”, spune Alexandra. Încă nu se poate întreține doar din această activitate, căreia să-i dedice tot timpul, așa că lucrează și ca art director pentru o companie din SUA.

Însă a făcut deja primul pas în cariera mult visată: are în lucru alte două cărți pentru copii. „Una se află în ultima etapă. În ianuarie 2022 am deadline-ul pentru ilustrațiile finale și va fi publicată în toamna anului viitor, tot la TATE Publishing”, explică autoarea.

Cea de-a treia carte încă e în fază incipientă sau „în incubator”, cum spune Alexandra. Așa merge procesul ei creativ: ideile de poveste îi vin când se așteaptă mai puțin, așa că le notează într-un carnet. Le ține acolo o vreme și așteaptă să vadă dacă le poate dezvolta sau renunță la ele. „De exemplu, pentru următoarea carte, vizualizam anumite pagini, anumite ilustrații, și am încercat să le leg. E ca un puzzle de pagini albe cu imagini deja stabilite. Cartea pentru copii îmi folosește mult spațiu din creier. Mă trezesc gândindu-mă cum rezolv o pagină, cum leg povestea chiar și când gătesc sau sunt la cumpărături”, spune ilustratoarea.

Inspirație găsește ușor în lumea exterioară. Pandemia nu i-a schimbat în vreun fel agenda, spune că temele presante de astăzi o interesau dinainte de criza sanitară. „În următoarele două cărți abordez și cum reacționăm noi în raport cu tehnologia de azi, cum suntem influențați de tot artificialul care ne înconjoară”, explică Alexandra.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro