02 Aug. 2018 12:00 , de Anca Ochianu

REPORTAJ/ Visul unei nopți de vară se năruie în praful de pe uliță. Marea Neagră e la distanță de ani lumină de un sat din Dolj

Distribuie

Au muncit o viață întreagă pământul pe care l-au moștenit de la părinți, și-au aranjat copiii la casele lor și acum își cresc nepoții.

Nu au avut măcar o dată-n viață concediu și unii dintre ei nu au văzut vreodată cum arată Dunărea, darămite Marea Neagră.

Este vorba despre cei care trăiesc în satele din Dolj, câțiva dintre ei reușind totuși să plece câteva zile din localitatea natală înainte de 1989, când încă mai aveau salarii și nu trăiau din pensie. Acum se roagă pentru cei mai tineri membri ai familiei să ajungă pe litoral, însă nici pentru ei nu găsesc resursele financiare ca să-i trimită în tabere sau în excursii.

Doar 15 de kilometri îi desparte pe locuitorii comunei doljene Țuglui de municipiul Craiova, oraș aproape pustiu la început de august, când marea majoritate a craiovenilor pleacă în concediu. Spre deosebire de Bănie, pe ulițele din Țuglui e agitație. Lumea stă pe la porți și se uită spre cer să vadă dacă și azi o să mai plouă, să știe dacă intră la muncă în grădină sau mai trebăluiște pe lângă casă.

Unii dintre localnici mai analizează viața politică și socială din țară, alții sunt cu ochii pe nepoții care au venit în vizită în perioada vacanței de vară.

Ai mei au venit acum acasă, stau în Italia. Ăsta e concediul lor, la mine la curte', povestește una dintre localnice.

La câțiva metri de casa sa, pe o bancă la poartă se joacă nepoata ei cu alte două fetițe care locuiesc în sat. Au renunțat la elastic și coardă în favoarea laptopurilor. Nu sunt de ultimă generație, dar sunt mândre că se pot juca pe ele.

Nu a fost a mică la mare, că nici noi nu mergem. Nici în excursii nu a fost până acum, că nu i-au dus de la grădiniță. Au fost doar prin Parcul Romanescu din Craiova, pe la muzeu, unde i-a dus educatoarea. E prea mică să se ducă în tabără, dar intră în clasa zero la toamnă și o să se ducă cu clasa', spune mama uneia dintre cele trei fetițe.

Pentru săteni e cam greu să își ducă odraslele pe litoral, cel românesc, căci despre plecări în străinătate nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

Cum este în alte țări le povestesc alți copii care stau acolo cu părinții plecați la muncă. Or învăța carte și or avea salarii mari și vor pleca ei singuri când or crește mari', a mai spus o localnică din Țuglui.

Au văzut marea … de la mare distanță

Puțini sunt aceia care măcar o dată în viață au reușit să pună piciorul pe nisipul de la Marea Neagră.

Când eram tânără, pe vremea lui Ceaușescu, atunci își mai permitea lumea să meargă în concediu. Mai pleci acum cu o pensie de șase milioane … nu putem nici datoriile să le plătim. Numai medicamentele sunt un milion și ceva, și de diabet și de inimă, câte și mai câte. Ce să iei mai înainte? Bine că ne mai dă la magazin de luăm pe caiet de facem față și rămânem iar', povestește una dintre localnice.

Tot în tinerețe a fost și vecina ei … sau cel puțin așa spune. Acu cu ce să mai merg?', spune cealaltă femeie care e imediat oprită de soțul ei, abia ieșit din curte, fiind întrerupt de zarva de la poartă de la spălatul unei putini cu murături.

Unde ai fost tu, fă, la mare? … mare distanță sau cum?', întreabă bărbatul la un pas de a fi doborât din picioare de privirea aspră a nevestii: N-ai fost, mă, cu mine la mare?'.

Bătrânii din Țuglui nici măcar cu bilete de tratament subvenționate de statul român prin Casa Națională de Pensii nu au fost în concediu. Daaa, ne ducem de nu mai putem …. Bandiții, sunt niște bandiți', spune bărbatul.

Întrebat dacă a văzut marea vreodată, doljeanul povestește că a lucrat la sonde, la Eforie Nord. Problema acestuia nu e lipsa concediului, ci ce se întâmplă în țară.

Suntem nemulțumiți în final, ei mănâncă, le fac averi la rude, la neamuri și nu pățesc nimic, doar îl suspendă și atât. Sunt niște bandiți, de la pesedeu până la ultimul partid. Vin alții și ăia mănâncă … asta fac', este de părere săteanul.

Este tare supărat pe clasa politică și îi invidiază pe politicieni pentru concediile lor. Ăștia trăiesc prea bine, ăștia se duc în vacanțe exotice, se duc la Madagascar, la … ce mai văzui azi la televizor. Eu i-am promis lu nevastă-mea că mai am un an până la pensie (n. red. să o ducă în concediu)', a mai spus acesta.

Speră însă să trăiască amândoi până la anul pentru a merge undeva să se relaxeze.

205 copii au mers la mare în tabere sociale

Ministerul Tineretului și Sportului trimite anual, prin intermediul direcțiilor județene de tineret, sute de copii în tabere pe litoralul românesc. Anul acesta, până în prezent, 205 micuți din județul Dolj au primit șansa de a merge în taberele sociale. Au plecat în Eforie Nord, Eforie Sud, Săcelu și Căciulata. Copiii provin din familii fără posibilități financiare din localitățile Caraula, Murgași, Valea Stanciului, Leu, Apele vii, Bârca, Castranova și Craiova. Pentru a se bucura de vacanță, cei mici trebuie să aibă media anuală zece la purtare, iar venitul minim lunar pe membru de familie să fie până în 50% din salariul minim brut.

Citește și: Marian Godină a 'desființat' un coleg de la Rutieră după scandalul plăcuțelor: 'Românii nu mai plătesc taxe pentru slugi'

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Proiecții spectaculoase la IMapp
Loading...
Comentarii