După 25 de ani de ani în care a folosit banii din gaze și petrol pentru a se înarma și a se menține la putere, Vladimir Putin admite că dependența față de aceste resurse naturale este o sabie cu două tăișuri.

„Dacă vom cumpăra totul cu petrol și gaze – iar acum încearcă să ne taie atât petrolul, cât și gazele -, atunci Rusia își va pierde pur și simplu competitivitatea și, odată cu ea, suveranitatea”, a spus Putin într-un interviu acordat pentru propagandistul de la Rossia 1, Pavel Zarubin.

Obiectivul ratat de Putin

În 2018, când și-a început cel de-al patrulea mandat la Kremlin, Putin și-a anunțat obiectivul de diversifica exporturile Rusiei. Conform planului, exporturile de resurse nonenergetice trebuiau să crească de la 150 de miliarde de dolari la 250 de miliarde de dolari până în 2024.

În realitate, în loc să crească, exporturile de resurse nonenergetice au scăzut la 145 de miliarde de dolari. Acest declin s-a accentuat pe fondul războiului din Ucraina și introducerea sanțiunilor. Exporturile de înaltă tehnologie au scăzut dramatic, fiind cu 43% mai mici în 2024 față de 2021.

Potrivit Serviciului Vamal Federal, regimul de la Kremlin se bazează în continuare pe petrol și gaze, care acoperă 61% din produsele exportate de Rusia.

UE a impus un nou plafon pentru petrolul rusesc

Uniunea Europeană (UE) a adoptat vineri cel de-al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva regimului de la Moscova, care vizează veniturile energetice, băncile şi industria militară. Pachetul propus include un plafon variabil pentru preţul petrolului rusesc, cu 15% sub preţul mediu al ţiţeiului de pe piaţă în ultimele trei luni.

Kremlinul a susținut într-o primă reacție față de noile sancțiuni că a devenit „imun”. Putin recunoaște însă voalat că situația este total diferită față de cum o prezintă propagandiștii săi.

Situația ar putea deveni și mai gravă dacă președintele american Donald Trump se va ține de cuvânt și va aplica sancțiuni secundare de 100% împotriva cumpărătorilo de petrol rusesc.

Economia rusă, în pragul recesiunii

Economia rusă a rezistat într-o oarecare măsură sancțiunilor impuse de occidentali după invadarea Ucrainei în februarie 2022. Acest lucru se datorează unor rezerve economice vaste făcute înainte de declanșarea războiului, dimensiunii economiei și ajutorului primit din partea Chinei și a unor țări care se declară „neutre”.

Cu toate acestea, rezervele economice se epuizează, exporturile scad și costul vieții crește, în timp ce perspectivele sunt sumbre pe termen lung în cazul menținerii sancțiunilor. De altfel, ministrul economiei Maksim Reșetnikov a recunoscut luna trecută că Rusia se află în pragul recesiunii.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.