Legea 19/2000, cea care a scos milioane de români la pensie, s-ar putea modifica substanţial chiar de anul viitor.
Noul act normativ care reglementează situaţia pensionarilor aşteaptă doar girul preşedintelui pentru a intra în vigoare. Iată care sunt principalele modificări faţă de vechiul sistem:
- Creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Pentru cei care nu mai pot munci până la această vârstă înaintată, rămâne ca soluţie pensionarea anticipată, deblocată de anul viitor.
- Cuantumul unei pensii anticipate va fi mult mai mic decât dacă s-ar fi calculat după legea veche, pentru că “amenda” aplicată va fi mult mai mare.
- Punctul de pensie, principalul indicator în calculul pensiei, va fi stabilit în funcţie de inflaţie, şi nu de salariul mediu, ca până acum. Astfel, veniturile se vor diminua mai des decât până acum, în funcţie de estimările inflaţiei.
- Persoanele care au muncit în medii speciale, precum armată, poliţie, aviaţie, nu vor mai beneficia de pensii speciale, supradimensionate. Veniturile lor vor fi calculate după aceleaşi grile ca şi cele pentru restul pensionarilor, deoarece prin noua lege a pensiilor se doreşte uniformizarea veniturilor.
Citiţi mâine condiţiile în care puteţi ieşi la pensie
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_9b19d6b275665e853131e5e735a6d8b5.jpg)
Viva.ro
Informația momentului! Ce se întâmplă astăzi pe scena politică e de neimaginat. Iar ce a anunțat acum Kelemen Hunor dă absolut totul peste cap! Liderul UDMR tocmai a dat vestea fulger
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_47bf299ee9de600b7e129bf8ad4a69d5.jpg)
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Anca Veștea, soția premierului desemnat Adrian Veștea. Detalii neștiute din trecutul cuplului ies la iveală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fbf2e1f53f86a5eb6dcf2670fda53e9f.jpg)
Elle.ro
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_197fe75819556e3868ebc7343afa365b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Dureros! S-a aflat ce probleme de sănătate avea dr. Bogdan Marinescu. Soția sa l-a îngrijit până când moartea i-a despărțit. Ce declara doamna Marinescu despre regretatul ei soț: „O să râdeți, dar e dependent de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_408ac315d671c3e4d84c90ab69689d8a.jpg)
Avantaje.ro
Lovitură pentru Andreea Esca și soțul ei, Alexandre Eram! Gata, acum este totul oficial. Din păcate, nu s-a mai putut salva nimic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a21941d9659379b89ef65453ed0a1558.png)
Tvmania.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro a lui Ștefan Bănică. Aici a locuit și „Zâna” înainte de Lavinia
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_606b4288b54dc2fabe6357834d159b60.png)
Adevarul.ro
De ce vin nepalezii, srilankezii și indienii să muncească în România. Ce salarii au în țările lor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_29635bff622c8ce72880f13e4c44676a.jpeg)
Fanatik.ro
Răzvan Sava a semnat pe 3 ani cu U Craiova! Când va fi prezentat. Update Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
Financiarul.ro
Databricks, companie cofondată de români, ajunge la o evaluare de 175 miliarde de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_b17e8872e571b99f0daf1d62017df8b4.jpg)
Elle.ro
Ce a decis Carmen Grebenișan în legătură cu apartamentul cumpărat în timpul căsniciei cu fostul ei soț, Alex Militaru. Creatoarea de conținut a dezvăluit ce va face cu locuința: „Este o investiție...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b40979f3bf29e9025e5094d59f78d8.jpg)
Viva.ro
News alert! Anunțul de breaking, venit de câteva minute! Scena politică fierbe, numele lui Ilie Bolojan e pe buzele tuturor! Decizia care face în aceste momente mare vâlvă în România! Adrian Veștea a dat vestea fulger
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3a70273b8a9391c09024d47bbeaea7bb.jpg)
TVMania.ro
Iuliana Pepene, imagini incendiare din Mykonos. Cum s-a fotografiat vedeta de la Observator în „insula milionarilor”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_de1941d288910116a4bee4a5bcd9a35e.jpg)
ObservatorNews.ro
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d6d2e0509d6a025a8f9cdc47ae355ce7.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
WOW! O recunoști pe legendara actriță? E acum în România! La 71 de ani sfidează timpul și spune: „Nu las bătrânețea să intre în mine!”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8dbe2668dc0fb15000aa29459995b98a.jpg)
Mediafax.ro
EXCLUSIV. Denise Rifai, așteptată la DNA, după ce a fost pusă SUB ACUZARE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_00a4d63c022554259109b3db66eaec52.jpg)
Wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_33e34781cf7030bcab03e5f3de2fd9a9.jpg)
Wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_83e802f268dae4b5043abe308769dc12.jpg)
Redactia.ro
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b56763a61d8a3859ccc20ae797e1b9d0.jpg)
KanalD.ro
Mihai, un tânăr de 29 de ani din Buzău, și-a pierdut viața într-un râu din California. Crescuse la orfelinat și era stabilit de mai mulți ani în SUA
Politic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_f44a5ce4ff819b480e9e6a5794426eeb.png)
ZiaruldeIasi.ro
Câți premieri poate să desemneze Nicușor Dan: fără număr. „Nu avem o soluție tehnică în Constituție”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6b61924c68f376ec8d616ce9903d5348.jpg)
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, iubita lui Istvan Kovacs. Meseria extrem de bănoasă pe care o are Denisa Fazakas
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_014c4e26000ee206c4f6ebd037ceda64.webp)
Spotmedia.ro
Român trimis 15 ani într-un „gulag” rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82ce1f1065076da467abaa491c39f04e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e38817767d9fdcd736b39dba7aa8e98b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-bruxelles.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-sedinta-pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bug-mafia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/botezatucatalin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_25eda6739c0df8617cf17a94f9041a81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_31b0231f353b14bd7223bc62dfca20f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cfce57937acd0aa89e315f633cf90084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9dfe2851dd964ceeeefefbba4bb90fb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bolata-beach.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cancer-oral-afta-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-face-bautura-electroliti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-machiaj-oglinda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/andrew-si-tristan-tate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/poza2712829263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-14-at-09-03-52-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/190620265stirigeneraliste-foto-site-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vestea-bolojan-foto-inquam-photos-madalina-norocea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-criticat-presa-ucraina-e1780382074205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inainte-de-bpn-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.