Prognoza meteo pentru miercuri, 27 august 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.
Cuprins:
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada miercuri, 27 august 2025, ora 09:00 - joi, 28 august 2025, ora 09:00, vremea se va încălzi, iar în Câmpia de Vest și în Câmpia Română va deveni călduroasă.
Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
Dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va forma ceață.
În aceste zile, vremea a fost mai rece decât normalul perioadei, iar în noaptea de duminică spre luni, 25 august, la Miercurea Ciuc, mercurul termometrelor a coborât până la -1,7 grade Celsius, o valoare apropiată de recordul lunar pentru această stație meteorologică.
În București, în intervalul miercuri, 27 august 2025, ora 09:00 - joi, 28 august 2025, ora 09:00, vremea va deveni călduroasă.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade, iar cea minimă de 11-14 grade.
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 25 august - 21 septembrie 2025.
Cum va fi vremea în săptămâna 25 – 31 august 2025
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte, local, în extremitatea de sud și de est a țării, precum și în centru.
Cum va fi vremea în săptămâna 1 – 7 septembrie 2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cum va fi vremea în săptămâna 8 – 14 septembrie 2025
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și sud-vestice.
Cum va fi vremea în săptămâna 15 – 21 septembrie 2025
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.