A încercat să-și controleze aspiratorul robot, dar s-a trezit cu propria „armată” de 6.700 de aspiratoare

Comentează
Un aspirator robot DJI Romo

O vulnerabilitate de securitate gravă a fost descoperită la aspiratorul robot DJI Romo, după ce un specialist în inteligență artificială a încercat să își controleze propriul dispozitiv cu un controller PlayStation. În mod neașteptat, experimentul său i-a oferit acces la aproximativ 6.700 de aspiratoare din întreaga lume, potrivit Tom`s Hardware.

Cum a fost descoperită problema

Potrivit publicației The Verge, strategul AI Sammy Azdoufal a analizat protocolul prin care aspiratorul comunică cu serverele companiei. Folosind un instrument de programare, el a reușit să obțină tokenul privat al propriului dispozitiv.

Însă, în loc să primească acces doar la aspiratorul său, sistemul i-a permis să vizualizeze datele altor mii de dispozitive active la nivel global, inclusiv din SUA, Europa și China.

Concret, după ce a vrut să controleze aspiratorul robot cu controllerul de la PlayStation, specialistul a obținut acces la 6.700 de aspiratoare din toată lumea.

„Când aplicația sa de telecomandă dezvoltată de el a început să comunice cu serverele DJI, nu a răspuns doar un aspirator. Aproximativ 7.000 dintre aspiratoare din întreaga lume au început să-l trateze pe Azdoufal ca pe șeful lor.”, relatează The Verge.

„Nu am încălcat nicio regulă, nu am ocolit, nu am spart, prin forță brută, nimic.”, a declarat acesta. Practic, vulnerabilitatea i-a oferit „cheile” către mii de aspiratoare conectate din întreaga lume.

Mai exact, putea să le urmărească de la distanță, să aibă acces la camerele video ale aspiratoarelor robot, să asculte și să urmărească imaginile video în direct, dar și să găsească locația acestora, printre altele.

Un astfel de aspirator se vinde cu prețuri cuprinse între 1.300 și aproximativ 2.000 de euro.

Ce date puteau fi accesate

Problema de securitate permitea:

  • acces la planurile detaliate ale locuințelor
  • vizualizarea transmisiunilor video live
  • acces la microfon
  • control de la distanță al dispozitivelor afectate.

Mai grav, datele erau stocate în text simplu pe servere, ceea ce înseamnă că puteau fi citite cu ușurință de oricine obținea acces.

În doar nouă minute, laptopul lui Azdoufal avea acces la deja 6.700 de dispozitive DJI din 24 de țări diferite și colectase peste 100.000 de mesaje ale acestora.

Reacția companiei DJI

După ce a descoperit vulnerabilitatea, Azdoufal a informat compania DJI, care a lansat ulterior actualizări de securitate. Acestea au fost implementate automat, fără a necesita intervenția utilizatorilor.

Cu toate acestea, specialistul susține că mai există probleme nerezolvate, inclusiv posibilitatea de a transmite imagini fără introducerea unui cod PIN.

Nu este un caz izolat

Problemele de securitate nu sunt o noutate în lumea dispozitivelor smart home.

Anul trecut, un inginer a descoperit că aspiratorul său iLife A11 trimitea constant date către producător. După ce a blocat comunicarea prin rețea, aspiratorul robot a fost dezactivat de la distanță printr-un cod trimis de companie.

Incidentul a demonstrat încă o dată cât de dependentă este tehnologia IoT de conexiunile cloud și cât de vulnerabile pot deveni aceste dispozitive.

Ce înseamnă asta pentru utilizatori

Tot mai multe persoane aleg dispozitive inteligente pentru confort și automatizare. Însă astfel de incidente ridică semne serioase de întrebare privind securitatea și confidențialitatea datelor.

Specialiștii avertizează că, dacă un utilizator obișnuit poate accesa accidental mii de dispozitive, un atac coordonat ar putea avea consecințe mult mai grave.

Cazul arată cât de importantă este securitatea cibernetică în era caselor inteligente.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!