Sute de cadre didactice și studenți sunt așteptați, miercuri, 25 februarie, în fața Palatului Cotroceni, pentru a protesta față de măsurile de austeritate adoptate în sistemul de învățământ prin Legea Bolojan. Sindicatele reclamă tăieri salariale, creșterea normelor didactice și comasarea școlilor, în timp ce studenții acuză subfinanțarea cronică a Educației.
Cuprins:
Toate federațiile sindicale din Educație protestează astăzi în fața Palatului Cotroceni față de măsurile impuse prin așa-numita „Lege Bolojan”. Acțiunea este organizată de Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, iar la manifestație sunt așteptate aproximativ 500 de persoane.
Și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a transmis un apel către profesori, subliniind că este nevoie de mobilizare și de o participare cât mai numeroasă pentru a transmite un semnal clar autorităților.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că se alătură protestului organizat de sindicate. Reprezentanții studenților reclamă politicile de subfinanțare din ultimul an și reducerea bugetelor alocate învățământului superior și Ministerului Educației și Cercetării prin legile bugetului de stat.
Potrivit unui comunicat, diminuarea fondurilor afectează direct bursele, facilitățile de transport și condițiile de studiu.
Protestul se desfășoară între orele 11:30 și 14:00, pe trotuarul adiacent statuii Leu, din bulevardul Geniului.
Programul anunțat prevede:
Organizatorii spun că scopul manifestației este atragerea atenției asupra faptului că salariații din Educație nu sunt de acord cu măsurile de diminuare a deficitului bugetar care afectează salarizarea, condițiile de muncă și statutul profesiei didactice.
Sindicatele solicită:
Printre prevederile care au generat nemulțumiri se numără:
Protestatarii avertizează că aceste măsuri riscă să afecteze calitatea actului educațional și să descurajeze cadrele didactice, într-un sistem deja marcat de lipsa resurselor și de deficit de personal.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/protocol-pmb-25348-protest-cotroceni-25-feb-2026.pdf" title="Protocol PMB - 25348 protest Cotroceni 25 feb 2026"]