Pe unde trece șoseaua de centură construită la Bușteni – Azuga. Șantierul început recent traversează zone aglomerate, printre vile și pensiuni

 1 comentariu

Varianta ocolitoare a orașului Comarnic, cu termen de finalizare în iunie 2026, și centura Bușteni – Azuga, cu dată de predare în decembrie 2027, sunt singurele proiecte rutiere majore aflate în execuție pe Valea Prahovei și reprezintă o soluție temporară de suplimentare a DN1 până la construirea viitoarei autostrăzi Ploiești – Brașov.

Vor deservi mai degrabă nevoile locale

Centurile ocolitoare Comarnic și Bușteni – Azuga au o lungime totală de aproximativ 15,4 kilometri (6 km la Comarnic și 9,4 km la Bușteni – Azuga) și au fost proiectate cu câte o bandă pe sensul de mers.

Traseele includ intersecții cu sensuri giratorii la punctele de legătură cu DN1 și cu drumurile laterale, dar, din cauza configurației cu o singură bandă pe sens, acestea nu vor putea absorbi fluxul intens de vehicule caracteristic DN1 pe Valea Prahovei în perioadele aglomerate. Vor răspunde mai degrabă unor nevoi locale, nu neapărat șoferilor aflați în tranzit.

Noile artere de circulație vor trebui să treacă testul efectului secundar: sensurile giratorii pe DN1 care facilitează accesul spre centurile ocolitoare pot crea puncte suplimentare de congestionare a traficului așa cum se întâmplă deja la Sinaia și la intrarea în Ploiești dinspre Brașov.

Centurile ocolitoare Comarnic și Bușteni – Azuga au o lungime totală de aproximativ 15,4 kilometri (6 km la Comarnic și 9,4 km la Bușteni – Azuga) și au fost proiectate cu câte o bandă pe sensul de mers. 

Jumătate de miliard de lei la Comarnic

Varianta ocolitoare a orașului Comarnic, cu o lungime de 5,9 kilometri, gândită să fluidizeze traficul la intrare pe Valea Prahovei, a avut o valoare inițială de aproximativ 250 de milioane de lei, pentru ca, în final, proiectul să coste dublu.

Contractul principal pentru proiectare și execuție a fost atribuit în mai 2023, printr-o licitație deschisă organizată de Consiliul Județean Prahova în parteneriat cu CNAIR, câștigător fiind asocierea Frasinul SRL – Artehnis SRL. Valoarea inițială aprobată a fost de 236,74 milioane de lei fără TVA, iar durata contractului era de 24 de luni.

Ca urmare a actualizărilor de prețuri, apariția unor lucrări suplimentare necesare din cauza alunecărilor de teren pe traseul montan, valoarea finală a contractului a ajuns la 354,46 milioane de lei fără TVA, reprezentând o creștere de aproape 50% față de suma inițială. Durata lucrărilor a fost extinsă cu 13 luni, termenul final estimat fiind stabilit pentru iunie 2026.

Traseul și elementele tehnice

Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Județean Prahova (HCJ 259/2021), centura ocolește orașul pe partea vestică, conectând DN1 la sud și nord:

  • Tronson 1: racordare la DN1 sud Comarnic;
  • Tronson 2: sector sud-vest, drum nou cu terasamente și ziduri de sprijin;
  • Tronson 3: pasaj/viaduct peste râul Prahova și magistrala CFR Ploiești–Brașov;
  • Tronson 4: sector vestic nord, drum paralel cu orașul;
  • Tronson 5: racordare la DN1 nord Comarnic.

Pe traseu sunt prevăzute 3 poduri principale, sensuri giratorii la capete și dublarea unui pod existent peste DJ101R. Drumul va avea o bandă pe sens, cu viteza proiectată de până la 90 km/h.

Stadiul fizic al lucrărilor la începutul lui 2026 este estimat la aproximativ 60%, urmând ca șantierul să fie finalizat în vara acestui an.

O filmare din dronă realizată recent arată progrese importante inclusiv în punctele mai sensibile de pe traseu.

Centura Comarnicului începe de la Breaza

Traseul variantei de ocolire a Comarnicului se desprinde din DJ 103R, la ieșire din localitatea Breaza, unde este prevăzută o intersecție giratorie. Din această intersecție, traseul drumului proiectat merge paralel cu calea ferată până la km 1+330, unde traversează râul Prahova printr-un pod de 80 de metri. Traseul duce în continuare către o intersecție amenajată cu sens giratoriu cu strada Ghioșești, după care continuă paralel cu albia râului Prahova.

La km 3+730, drumul traversează râul Prahova printr-un pod de 60 m, apoi continuă pe malul drept al râului până la km 4+350, unde traversează un afluent al Prahovei (Valea Mesteacănului) pe un pod de 36 de metri.

Traseul continuă pe malul drept al râului Prahova, pe care îl traversează pe un pasaj care trece și peste calea ferată București-Brașov la km 5+800 și se închide printr-o intersecție de tip giratoriu cu DN1 la km 111+200.

Centura Comarnicului cuprinde:

– două poduri peste râul Prahova
– un pod peste un afluent al râului Prahova
– un pasaj peste calea ferată București – Brașov
– apărări de maluri
– lucrări de consolidare pentru ramblee și deblee
– două intersecții giratorii cu DJ103R și DN1 (la capetele tronsonului)
– intersecții cu străzile Ghioșești, Podul lui Neag.

Centura Bușteni – Azuga: 13 poduri și două tuneluri

Traseul propus pentru varianta ocolitoare a stațiunilor Bușteni și Azuga are o lungime totală de 9,434 de kilometri şi, datorită intersecţiilor mai importante amplasate pe DN1, este descris astfel:

Segmentul I – lungime: 1,6 kilometri; Localizare: extravilan, început segment: km 0+000 (intersecție cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului - DN1, km 127+600). Acest segment va avea un traseu adiacent DN1, separat de acesta printr-o zonă mediană pe care se va amplasa parapet tip New Jersey.

Segmentul II – Lungime: 5,13 kilometri; Localizare: intravilan Bușteni, început segment: km 1+630 (ieşire din DN1, km. 128+300 prin dreapta), final segment: km 6+760 (ieşire din DN1, km. 133+500 prin dreapta).

Segmentul III – Lungime: 520 de metri; Localizare: extravilan, începe la intersecția cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga - DN1, km 133+550 prin dreapta. Acest segment va avea un traseu adiacent DN1, separat de acesta printr-o zonă mediană pe care se va amplasa parapet tip New Jersey. De la darea în folosință a acestui segment se recomandă reconfigurarea fluxurilor de trafic, în așa fel încât să fie câte două benzi pe fiecare sens.

Segmentul IV - Lungime: 2,184 km; Localizare: intravilan Azuga, început segment: km 7+250 (ieşire din DN1, km 134+050 prin dreapta), final segment: km 9+434 (ieşire din DN1, km 136+100 prin stânga).

Unde sunt amplasate cele 13 poduri

Proiectul variantei ocolitoare Bușteni – Azuga are o lungime totală de 9,434 km, împărțită în patru segmente principale, fiecare cu caracteristici și lucrări de infrastructură specifice.

Segmentul 1 – Extravilan, 1,600 km

  • Început traseu: km 0+000, intersecție cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia și Poiana Țapului (DN1 km 127+600).
  • Lucrări și elemente tehnice:

Acest segment asigură conexiunea drumului complementar cu autostrada A3 și traficul local din Bușteni.

Segmentul 2 – Intravilan Bușteni, 5,130 km

  • Caracteristici: traversează zona urbană a orașului Bușteni.
  • Lucrări și elemente tehnice:

Acest segment oferă o ocolire eficientă a centrului urban și reduce traficul pe arterele principale ale orașului.

Segmentul 3 – Extravilan, 0,520 km

  • Începe: la intersecția cu breteaua de descărcare a A3 între Bușteni și Azuga (DN1).
  • Lucrări și elemente tehnice:

Acest segment asigură legătura dintre zonele extravilane ale Bușteniului și intrarea în Azuga.

Segmentul 4 – Intravilan Azuga, 2,184 km

  • Traseu: intravilan Azuga, finalul variantei ocolitoare.
  • Lucrări și elemente tehnice:

Acest segment finalizează ocolirea celor două orașe, oferind conexiuni sigure și rapide cu DN1 și infrastructura feroviară.

Sumarul tehnic al centurii Bușteni-Azuga, așa cum reiese din documentele oficiale publicate pe site-ul Consiliului Județean Prahova

  • Lungime totală: 9,434 km
  • Poduri: 13 (6 în Bușteni, 5 în Azuga, 1 în Segment 1, 1 în Segment 3)
  • Viaducte: 2 (Segment 1 și Segment 2)
  • Tuneluri: 1 semitunel în Azuga + subtraversare tunel/CF în Segment 4
  • Sensuri giratorii: 11 (3 în Segment 1, 5 în Segment 2, 2 în Segment 3, 1 în Segment 4)
  • Subtraversări și pasaje: subtraversare CF și DN1, pasaj peste râul Prahova și CF
  • Consolidări: pentru ramblee, deblee și versanți în toate segmentele
  • Protecții maluri: în toate segmentele, pe râul Prahova și afluenți

O firmă din Prahova este antreprenor principal

Durata minimă a perioadei de garanţie va fi de 5 ani. Durata contractului este de 36 de luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 6 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, iar finalizarea execuției lucrărilor, în termen de 30 de luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor.

Valoarea estimată fără TVA a proiectului a fost de 604.733.687,47 lei.

După evaluarea ofertelor, câștigător desemnat, în urma licitației din iunie 2024, a fost firma prahoveană CONI, în asociere cu: GOTT STRASSE, PERFECT CONSULT EUROPE, DRUM POD INVEST, Automagistral-Pivden, NVO Transinzhinirying. Firma CONI este liderul asocierii și este prezentată ca antreprenor pe SEAP. Oferta acceptată a fost de 545.778.027,63 de lei.

Întârzieri pe șantierele din Comarnic și Azuga

Deși autoritățile județene au avansat termene de finalizare ale celor două mari proiecte de infrastructură rutieră, iunie 2026 pentru centura Comarnic și decembrie 2027 pentru centura Bușteni-Azuga, acestea ar putea fi amânate din cauza unor noi probleme care au apărut recent pe ambele șantiere.

Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a anunțat, în data de 17 februarie 2026, că au apărut probleme neașteptate pe șantierele de la Comarnic și Bușteni. Este vorba despre o conductă de gaze care trebuie relocată, dar și despre un depozit de deșeuri de mari dimensiuni descoperit în urma săpăturilor pe traseul centurii de la Bușteni.

„Am convocat o ședință de lucru cu reprezentanții Distrigaz pentru a debloca două puncte sensibile apărute pe șantierele centurii de la Comarnic și pe tronsonul Bușteni – Azuga. Nu pentru a căuta vinovați, ci pentru a găsi soluții aplicabile imediat, în limite legale clare, astfel încât lucrările să avanseze fără blocaje și fără reluarea circuitelor de avizare.

La Comarnic, discuția a vizat regimul juridic al unei conducte de gaze relocate în cadrul proiectului. Diferența dintre «folosință» și «proprietate» nu este un detaliu birocratic, ci o chestiune de responsabilitate și trasabilitate financiară. Transferul nu poate fi închis solid fără procesul-verbal de Recepție la terminarea lucrărilor și fără stabilirea valorii de inventar.

Am agreat o soluție etapizată: Consiliul Județean Prahova va adopta o hotărâre prin care își exprimă acordul de principiu pentru predarea cu titlu gratuit a proprietății către operator, după finalizarea recepției și completarea documentației. Fără asumări premature, fără scurtături cu risc juridic.

La Bușteni–Azuga, provocarea este una tehnică. Alimentarea cu gaz a unui cartier și traseul conductei intră în conflict cu lucrările de infrastructură. O variantă ar fi presupus autorizații suplimentare și întârzieri. Am ales soluția care evită re-avizarea: translatarea conductei existente cu tub de protecție continuu, pe aproximativ 25–30 de metri, la circa doi metri sub cota carosabilului, astfel încât proiectul de gaz să rămână în parametrii autorizației existente.

Pentru a reduce riscurile, am stabilit emiterea rapidă a unei dispoziții de șantier comune, cu cote și amplasamente exacte, astfel încât intervențiile ulterioare să nu afecteze drumul.

În paralel, la Bușteni a apărut o problemă cu impact direct în costuri: cantități importante de deșeuri descoperite în albia râului. Antreprenorul nu le poate gestiona fără proceduri și operatori autorizați.

Vom face verificare în teren, identificare pe coordonate, clasificare și cuantificare, pentru a defini o soluție legală de evacuare, în colaborare cu operatori specializați. Sunt și alte dependențe administrative, de la actualizarea actelor necesare exproprierilor, la studii de coexistență cu alte utilități și clarificarea unor rețele vechi, necartografiate. Nu le ignorăm. Le punem pe masă și le rezolvăm etapizat”, a anunțat Nanu.

Nu este clar la acest moment dacă problemele recent identificate în cadrul șantierelor de la Comarnic și Bușteni vor afecta și termenele de finalizare ale celor două centuri ocolitoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    WJUS79 23.07.2026, 07:32

    Puneti o harta ca sa se iteleaga ceva in loc sa enumerati localitati de pe traseu!!! Jurnalustii lui peste

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește