Prizonier în istoria Rusiei, până la sfârșitul războiului din Ucraina

 1 comentariu

La împlinirea a patru ani de când Rusia a atacat Ucraina, trebuie să fac și eu ceva. Să iau atitudine, să-mi exprim un punct de vedere, să-mi fac public disprețul față de agresiunea regimului Putin și, indirect, să-l atac pe Trump pentru că s-a dat cu rușii, să-mi manifest compasiunea față de poporul ucrainean, să susțin tot ceea ce este antirusesc, să particip afectiv la această tristă comemorare. Degeaba mă sforțez, nu-mi vine nimic relevant în minte. Mai bine tac.

Poate că o amintire din urmă cu patru ani ar fi mai relevantă. Una personală, dar memorabilă. Ce făceam când am aflat că rușii au invadat Ucraina? Ce întâmplare am trăit în acea zi? O stare, o emoție, un gând? Pauză. Războiul acesta nu a rămas în viața mea. Nu m-a mișcat. Parcă nici n-am fost contemporan cu el. Am trăit (trăiesc?) în altă lume.

Partea bună în toată această poveste este că, de când a început conflictul, am început să citesc mai multe cărți de istorie despre Rusia. Cărți scrise de istorici fără culoare ideologică, istorici onești și bine documentați. Moralitatea contează într-o lume care și-a pierdut demult fundamentele morale. N-am să nominalizez cărțile citite despre Rusia și nici să fac o listă ca să arăt cât de „erudit” am ajuns. N-are rost să mă laud „aiurea în tramvai”. Lista lecturilor este o chestiune personală.

Important este că am fost curios să cunosc (cât de cât, după puterile mele) istoria acestui imperiu, în loc să stau cu gura căscată la ce spun presa, experții, analiștii și oficialii de la Kiev, Moscova, Bruxelles și Washington despre acest război care nu se mai încheie. Mă simt mai câștigat că am citit pentru a înțelege ce-i cu „rușii ăștia” decât dacă aș fi țopăit, până la epuizare, de la o știre la alta, de la o declarație la alta, de la o dronă rusească la una ucraineană și înapoi.

Mă întreb uneori cu ce am rămas după aceste lecturi. De ce n-aș merita să-mi dau și eu cu părerea, la fel ca experții de la televiziunile noastre? Studiourile TV sunt pline de păreriști. Au fost destule capitole și fragmente din aceste cărți care m-au impresionat mai tare decât prima zi a războiului din Ucraina, despre care nu-mi mai amintesc nimic cu claritate.

Îmi umplu golul de memorie din istoria recentă cu un fragment din cartea* „Scurtă istorie a Revoluției Ruse”, de Richard Pipes, care vorbește despre foametea din Rusia din anii 1920–1922. Regimul bolșevic al lui Lenin căuta atunci să se consolideze pe plan intern și să câștige recunoaștere în exterior. Seceta a început în 1920, iar efectele au fost accentuate de politica agrară a bolșevicilor, care rechiziționau produsele de la țărani.

Arhiva foto

Richard Pipes amintește o zicală rusească: „Recoltele slabe sunt de la Dumnezeu, foametea o aduce omul.” Foametea din acei ani a fost adusă de bolșevici. În perioada de maximă extindere, populația afectată număra 33,5 milioane de persoane în Rusia și Ucraina. „În unele provincii, recoltele din 1921 au atins echivalentul a 90 de kilograme de cereale pe cap de locuitor - jumătate din necesarul de subzistență, nemairămânând nimic pentru însămânțări” (pag. 322), notează istoricul.

În același an, producția de cereale în 20 de provincii rusești ajunsese la 2,9 milioane de tone, cu 85% mai mică decât cea din 1919. Țăranii din regiunile lovite de foamete se hrăneau cu iarbă, scoarță de copac și rozătoare. Tătarii, oameni mai întreprinzători, vindeau o substanță numită „clei comestibil” cu 1.000 de ruble kilogramul. Cazurile de canibalism erau frecvente.

Țăranii își părăseau satele și se îndreptau spre stațiile de cale ferată, în speranța că vor ajunge în regiuni unde se găsea hrană. Dar trenurile nu mai circulau în zonele lovite de foamete. Depourile erau înțesate de oameni și de leșuri. În orașe, străzile erau pline de cadavre, adunate cu căruțele și aruncate în gropi comune. Foametea a fost însoțită și de epidemii: tifosul, holera, febra tifoidă și variola au făcut sute de mii de victime.

Kremlinul s-a încăpățânat să nege realitatea dezastrului până în iulie 1921. Mai mult, bolșevicii au asistat paralizați la această catastrofă umanitară. „Pentru prima oară, se confruntau cu o problemă pe care nu o mai puteau rezolva făcând apel la forță”, afirmă istoricul francez Michel Heller. Adică revolverele și mitralierele, atât de folositoare bolșevicilor, erau neputincioase în fața foametei și a epidemiilor. Bolșevicii aruncau vina asupra „gardiștilor albi” și a „imperialiștilor”.

Când tragedia n-a mai putut fi ascunsă pe plan extern, bolșevicii l-au pus pe scriitorul Maxim Gorki, cu acceptul prietenului său Lenin, să lanseze un apel umanitar prin care cerea țărilor lumii să trimită în Rusia hrană și medicamente. Kremlinul n-a vrut să ceară oficial ajutor extern - ar fi fost o umilință - dar s-a folosit de renumele lui Gorki. Tot ce a făcut guvernul bolșevic a fost să aprobe formarea unui comitet independent care organiza distribuirea ajutoarelor, sub supravegherea unei celule comuniste și a poliției secrete CEKA.

La zece zile după apelul lui Gorki, Herbert Hoover, viitorul președinte al Statelor Unite, dar în acel moment ministru al Comerțului, a răspuns promițând ajutorul Americii. Hoover crease o organizație umanitară pentru a oferi alimente și produse de strictă necesitate țărilor din Europa care abia ieșiseră din război. America era pregătită să acorde Rusiei un astfel de sprijin. Dar Lenin a considerat că acceptarea ajutorului din partea celei mai mari țări capitaliste, exponent al imperialismului, era un lucru odios.

„Imperialistul” Herbert Hoover pusese, totuși, o condiție: eliberarea tuturor americanilor din închisorile sovietice și neamestecul guvernului de la Kremlin în acest program umanitar. Lenin a reacționat vehement: „Josnicia Americii, a lui Hoover și a Ligii Națiunilor este fără egal. Hoover trebuie pedepsit, trebuie pălmuit în văzul întregii lumi”. În ciuda acestei declarații fanfaronarde, Lenin a acceptat condițiile Americii și ajutorul umanitar.

În vara anului 1922, „organizația americană ajunsese să hrănească în fiecare zi aproximativ 11 milioane de persoane”, notează Richard Pipes. Alte 3 milioane de ruși au primit alimente din partea unor organizații similare din alte țări. La începutul verii anului 1922, decesele cauzate de foamete au încetat. Ajutorul american a salvat cel puțin 9 milioane de ruși de la moarte prin inaniție.

În ciuda intervenției Statelor Unite, cifra estimată a victimelor provocate de foamete și epidemii în perioada 1920–1922 s-a ridicat la 5,1 milioane — „cel mai mare dezastru umanitar din istoria Europei în vreme de pace, după epidemia de ciumă din secolul al XIV-lea”, precizează Richard Pipes. Organizația creată de Hoover și-a încetat activitatea în 1923. Între timp, americanii au descoperit că guvernul sovietic exporta cereale pentru a cumpăra echipamente industriale și agricole.

La începutul anilor ’90, când s-au deschis arhivele sovietice, s-a descoperit că, în plină foamete, Lev Troțki, comisar al poporului pentru Afaceri Externe, cheltuia milioane de dolari pentru cumpărarea de puști și mitraliere din Germania.

Războiul din Ucraina continuă. Este lectura o formă de implicare în prezent sau o formă de evitare? Citesc și fug din realitate? Citesc și nu-mi pasă de război? Nu mă interesează această dilemă. Citesc! Sper să nu obosesc să citesc până va veni pacea...

* „Scurtă istorie a Revoluție Ruse”, de Richard Pipes, traducere de Cătălin Pârcălabu, editura Humanitas, 1998.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Gringo84 25.02.2026, 17:32

    Eu cred că gestul de a ignora pe cineva,de a-l considera ca și inexistent,într-un context social înghesuit,de vecinătate să zicem, este ofensator mai in profunzime decât ostilitatea exprimată.Majoritatea românilor împărtășesc o rusofobie tacită benignă. De aceea cred că reticența de a susține războiul din Ucraina este datorată efectelor indirecte ale acestui conflict asupra României care rămâne infirmă la sol când începuse parcă să facă aripi. Eu propun o retorică de exercițiu care să ne dezvăluie mai mult despre conflictul din Ucraina...De exemplu...Ce ar face România in cazul in care Republica Moldova ar hotărâ ,in mod oficial, să se alipeasca la Rusia, cu care e posibil să aibă graniță in curând,având in vedere că o treime din cetățenii moldoveni sunt și cetățeni români?!?

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește