Julian Assange locuiește de șapte ani în ambasada Ecuadorului din Londra, având azil în această țară.

El s-a refugiat în această clădire, unde beneficiază de protecție diplomatică, pentru a evita arestarea sa și extrădarea în Suedia, țară în care era vizat de o anchetă de abuz sexual.

Dosarul a fost abandonat, însă Assange a susținut întotdeauna că era de fapt un pretext pentru a fi expulzat în SUA, unde WikiLeaks se află în atenția autorităților americane, încă de la scurgerile de informații clasificate din interiorul CIA.

Acum, WikiLeaks acuză că fondatorul platformei urmează să fie scos din clădire și arestat. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj pe Twitter.

Mesajul apare după ce, în urmă cu câteva zile, președintele ecuadorian Lenin Moreno l-a acuzat pe Julian Assange că „a încălcat în mod repetat” termenii azilului politic.

„Dl. Assange a încălcat acordul pe care l-am încheiat cu el și cu avocatul său de prea multe ori”, a declarat Moreno.

Tensiunile dintre Quito și Assange au crescut după publicarea pe portalul inapapers.org, care ar aparține Wikileaks, fotografii, înregistrări video și conversaţii private ale preşedintelui ecuadorian.

Mai mult, InaPapers îl acuză liderul ecuadorian de corupție, fapte pe care acesta le neagă.

„Nu este vorba de faptul că nu poate vorbi și exprima liber, dar nu poate minți, cu atât mai mult să spargă conturi private sau numere de telefon”, a adăugat acesta.

În interviu, șeful țarii latino-americane nu l-a acuzat pe Assange că se află la originea „divulgării” acestor fotografii, însă Guvernul a apreciat că ele au fost difuzate de WikiLeaks.

Foto: EPA


Citește și:

VIDEO/ “N-am insule Beline de ascuns!” Cioloș atacă felul în care politicienii din vechea gardă au adunat averi și case

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.