„Aeronave din dotarea Forţelor Aeriene Române execută, în perioada 21-28.01.2025, zboruri de antrenament la înălţimi mici pe întreg teritoriul României. Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor de pregătire”, au transmis, luni, oficialii Forţelor Aeriene Române, potrivit News.ro.
Statul-Major al Forţelor Aeriene informează cetăţenii că aceste exerciţii vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic în orice situaţie.
Misiuni sub comanda EUFOR
Detaşamentul „DACIAN PUMAS” al Forţelor Aeriene Române, cu o sută de militari şi patru elicoptere IAR 330, a intrat, luni, în cadrul Operaţiei EUFOR Althea, având ca principale responsabilităţi evacuarea medicală şi misiunile de transport.
„Începând de astăzi, 20 ianuarie, Detaşamentul Forţelor Aeriene Române a intrat in serviciul operaţiei EUFOR Althea, având ca principale responsabilităţi evacuarea medicală (MEDEVAC) 24/7 şi misiunile de transport şi cercetare sub comanda EUFOR”, a transmis, luni, Ministerul Apărării.
Potrivit datelor transmise de sursa citată, detaşamentul Forţelor Aeriene Române “DACIAN PUMAS – rotaţia I” a luat în primire sarcinile şi responsabilităţile Detaşamentului de Aviaţie al EUFOR, în cadrul unei ceremonii militare ce a avut loc în Camp Butmir, Sarajevo, de la Detaşamentul de Aviaţiei al Forţelor Aeriene Ungare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1f2462dc874cc4d6c06aa061ba2b8dcd.jpg)
Detaşamentul este constituit din aproximativ 100 de militari – piloţi, personal tehnico-ingineresc, medical, de stat major şi structuri logistice.
Pentru următoarele 4 luni, cele 4 elicoptere IAR 330 ale Forţelor Aeriene Române vor executa misiuni specifice de transport, cercetare şi evacuare medicală sub comanda EUFOR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1051b1efde690e75c49452af8fae9d83.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3a6fbc3418f2eb2060dd8302f918d2ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b80fe44f5dd920a85f3a94daf7ade1e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9c1c0e876d66214c24b4eff658a2b3fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9099ff7c959b81212e15c18283fc5158.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b43d0179f616a6fd305a336152f11a0f.jpg)