UPDATE. Peste 200.000 de oameni, inclusiv peste 14.000 la Paris, au mărșăluit în Franța împotriva permisului de sănătate, scrie AFP, conform Hotnews.

La ora 18:00, serviciile Ministerului de Interne au numărat 204.090 de manifestanți, inclusiv aproximativ 14.250 la Paris, pentru 184 de acțiuni în total.


La Paris, manifestaţia mai multor mii persoane a fost marcată de ciocniri cu poliţia. Peste 3.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a încadra marşurile, la o săptămână după ce manifestanţii au invadat bulevardul Champs-Elysees, unde accesul era blocat sâmbătă.

Cu o zi înainte, autorităţile se aşteptau la 150.000 de maniestanţi, după ce, sâmbăta trecută, protestele au adunat 161.000 de oameni şi 110.000 cu o săptămână mai devreme.

La Rennes, manifestaţia a atras 2.900 de persoane, „fără incidente în acest stadiu”, a declarat prefectura la începutul după-amiezii, o creştere a mobilizării faţă de sâmbăta trecută (2.200 de persoane).

„Sunt evreul lui Macron”, „Vaccinează-mă împotriva fascismului şi capitalismului” sau „Media mincinoase! Vrem adevărul”, se putea citi pe pancartele purtate într-o atmosferă festivă şi zgomotoasă.

În oraşele din sud-est, peste 20.000 de persoane au fost numărate de autorităţi, în principal în Montpellier (8.500) şi la Nisa (6.500).

„Preşedinte, deputaţi, senatori, oameni de ştiinţă, jurnalişti, toţi laşi”, se putea citi pe o pancartă, iar pe alta „Nu sunt nici cobai şi niciun cod QR”.

La Lille (nord), mai mult de 2.000 de persoane, inclusiv aşa-numite „veste galbene”, au mărşăluit, scandând „libertate, libertate” sau „permisul sanitar nu-l dorim, permisul autoritar nu-l vrem”.

Permisul sanitar, ce impune prezentarea unui certificat complet de vaccinare împotriva COVID-19 sau a unui test negativ recent, a fost adoptat definitiv duminica trecută de Parlamentul francez.

În prezent, ţara se confruntă cu o explozie a numărului de noi cazuri de COVID, peste 24.300 vineri, în special în zonele turistice, creştere cauzată de varianta foarte contagioasă Delta. Coronavirusul a ucis în total 111.855 de persoane în Franţa de la începutul pandemiei.

Aplicat deja în locurile culturale şi de agrement din 21 iulie, extinderea permisului sanitar pentru cafenele, târguri, expoziţii, saloane, restaurante şi trenuri este programată pentru 9 august.

Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19 reprezintă aproximativ 85% dintre bolnavii spitalizaţi în Franţa, inclusiv la terapie intensivă, şi 78% din decesele cauzate de virus, potrivit unui studiu publicat vineri.

În Franţa, 50% din populaţie este complet vaccinată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.