4477-276399-zoia_ceausescu.jpgIn urmă cu cinci ani, Zoia Ceauşescu a povestit pentru prima oară cum a aflat ea că părinţii i-au fost executaţi, acuzaţi de genocid impotriva poporului roman. Fire extrem de retrasă, ea a acceptat să răspundă unor intrebări legate de viaţa ei după căderea regimului comunist doar prin intermediul avocatului Haralambie Voicilaş.

“A aflat de execuţia părinţilor chiar în noaptea (n.r. – 25 decembrie 1989) în care a fost difuzată prima casetă cu execuţia lor”, a precizat Voicilaş. Zoia Ceauşescu, atunci în vârstă de 40 de ani, era în acel moment în arest la o unitate militară din zona Antiaeriană, din Capitală. Seara, când a fost difuzat filmul cu execuţia cuplului Ceauşescu, soldaţii din unitate s-au strâns într- o sală alăturată încăperii unde se afla fiica foştilor dictatori şi au vizionat procesul şi execuţia acestora.

Militarii au dat sonorul tare

“Sonorul a fost dat de soldaţi destul de tare şi astfel Zoia a putut să audă aproape toate discuţiile de pe casetă. A fost extrem de înspăimântată. Zoia a reuşit să vadă procesul şi execuţia în august 1990, după aproape opt luni de la evenimente. În prima duminică de după 18 august, ziua în care i s-a dat drumul din arest, în programu4477-276402-zoia_ceausescu2.jpgl de după-amiază al televiziunii publice a fost reprogramată transmiterea filmării”, a istorisit Voicilaş.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

A fost arestată pentru subminarea economiei naţionale

Din 24 decembrie 1989 şi până la 18 august 1990, Zoia Ceauşescu a fost ţinută în arest preventiv, sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale. Fratele ei, Valentin Ceauşescu, şi soţul ei, Mircea Oprean, au fost eliberaţi tot în august 1990, în baza hotărârii instanţei de judecată, care a respins solicitarea Parchetului de prelungire a arestării preventive. Acuzaţia pentru care cei doi au fost reţinuţi a fost aceeaşi ca şi în cazul Zoiei.

Iiescu şi Roman au lăsat-o fără casă4477-276407-ioniliescy_petreroman.jpg

Avocatul Haralambie Voicilaş a declarat că în momentul în care i s-a comunicat că va fi eliberată, fiica foştilor dictatori a făcut o cerere către Parchet, în care a solicitat menţinerea stării de arest în cazul ei, întrucât, dacă va fi eliberată, nu avea unde să stea . “Casa şi bunurile personale erau puse sub sechestru. Locuinţa a fost oferită, printr-un act semnat de Petre Roman şi de Ion Iliescu, asociaţiei UNITER, condusă atunci de Ion Caramitru, iar bunurile personale au rămas acolo, sub sechestru”, a precizat avocatul.

Nu s-a dus niciodată pe la mormântul Lui Nicolae sau la cel al Elenei, din Ghencea

4477-276392-mircea_oprean.jpgZoia Ceauşescu nu a trecut niciodată pe la mormintele din Cimitirul Ghencea din Bucureşti, unde se presupunea că se află înhumaţi părinţii ei. Avocatul a povestit că ea a refuzat să facă acest lucru, întrucât nu avea nici o dovadă că
Nicolae şi Elena Ceauşescu se găsesc în cele două morminte de la Ghencea Civil.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Zoia a intentat în anul 2005 un proces împotriva Ministerului Apărării şi împotriva Administraţiei Cimitirelor, în care solicita efectuarea unor teste ADN prin care să se dovedească identitatea celor două cadavre înhumate acolo.

Zoia avea să moară în noiembrie 2006, procesul fiind continuat de soţul său, Mircea Oprean (foto), care a obţinut în urmă cu două săptămâni dreptul de a efectua analizele necesare stabilirii identităţii cadavrelor din Cimitirul Ghencea Civil.

 

4477-276394-elenaceausescu.jpg 4477-276395-nicolaeceausescu.jpg

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI