Jeff Bezos, fondatorul Amazon, l-a depășit pe Bill Gates și a ajuns cel mai bogat om de pe planetă

27 iulie 2017 18:39 De: ,

Jeff Bezos este cel mai bogat om de pe planetă, fondatorul Amazon depășindu-l pe Bill Gates, scrie Business Insider.

Averea sa este estimată în timp real de către revista americană Forbes la 90,8 miliarde de dolari, în vreme ce Bill Gates are 90,1 miliarde.

Afacerile în creştere de comerţ electronic şi de cloud-computing l-au propulsat pe şeful Amazon în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Averea lui Bezos a crescut cu 1,5 miliarde de dolari, după ce acțiunile Amazon s-au apreciat pe bursă.

Miliardarul mai deţine 79,9 milioane de titluri Amazon, ceea ce echivalează cu o participaţie de 17% din total. Aceasta este principala sa avere, Amazon având acum o capitalizare de 513,6 miliarde de dolari.

Citște și: EXCLUSIV Minivacanța de Sf. Maria: Prețuri ca la Saint Tropez pe cazare ca la Ciorogârla

Unde își ține Bill Gates averea

De partea cealaltă, valoarea bursieră a Microsoft este de 572 de miliarde de dolari, dar Bill Gates și-a tot redus participația la aceasta, iar acum cea mai mare parte a averii sale este în alte active.

La finele lunii septembrie 2016, miliardarul nu mai deținea decât 2,5% din titlurile Microsoft, ceea ce înseamnă o pondere de 13% din totalul averii sale. Bill Gates își manageriază averea printr-un vehicul de investiții numit Cascade Investment, iar altă parte prin fundația de caritate Bill & Melinda Gates Foundation.

Acestea dețin acțiuni la Berkshire Hathaway – conglomeratul controlat de către Warren Buffett, dar și la o serie de alte companii. Între acestea se mai găsesc lanțul de restaurante Arcos Dorados, retailerul AutoNation, societatea de căi ferate Canadian National Railway, producătorul de utilaje agricole John Deere, producătorul de băuturi Coca Cola FEMSA și furnizorul de internet Liberty Global, care deține UPC în România.

De asemenea, Bill Gates aproape jumătate din acțiunile lanțului de hoteluri Four Seasons.

Turism spațial

Pe de altă parte, și Bezos investește în alte domenii: miliardarul este și fondatorul Blue Origin, o companie care dorește să ducă oameni în spațiu.

Aceasta concurează cu SpaceX, deținută de antreprenorul Elon Musk, şi Virgin Galactic, a miliardarului britanic Richard Branson. De asemenea, și Vulcan Aerospace, companie a celuilalt cofondator al Microsoft, miliardarul Paul Allen, este angrenată în cursa pentru cucerirea spațiului.

Bezos a vândut de curând acțiuni Amazon în valoare de un miliard de dolari pentru investi în Blue Origin.

Blue Origin oferă acum călătorii de 11 minute în spațiu în naveta sa de șase locuri, însă vânzarea de bilete încă nu a demarat. Al doilea țel al companiei este lansarea de sateliți pe orbită și, eventual, oameni.

Pe termen lung, scopul este reducerea costurilor călătoriilor în spațiu astfel încât milioane de oameni să lucreze în afara Terrei, potrivit lui Bezos.

Proprietarul Washington Post

De asemenea, Bezos mai deține ziarul Washington Post, iar miliardarul este și unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din SUA.

Citește și: EXCLUSIV. Povestea bătrânei de 78 de ani care a fost umilită la ușa a 15 azile de stat și particulare. Diagnostic: internare imposibilă!

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro