Naom Bedein, fotograful care a surprins imaginea și care lucrează în cadrul proiectului Dead Sea Revival Project/Proiectul de salvare a Mării Moarte, susține că nu este vorba de o profeție care prevestește Sfârșitul Lumii ci o dovadă că apa Mării Moarte “nu este moartă”.

În Bibllie, în cartea lui Ezechiel se arată că după distrugerea Sodomei și Gomorei, pământul a devenit un loc pustiit, fiind vorba de locul unde este Marea Moartă acum. Dar în aceeași carte Ezechiel a prorocit că viața va reveni în acel loc, apa urmând să se umple de pești, lucru considerat imposibil de către specialiști, data fiind salinitatea ridicată de aici.

Apariția din Marea Moartă care creează controverse printre creștini. Se împlinește o nouă profeție biblică

Fotojurnalistul israelian Noam Bedein, care documentează de doi ani Marea Moartă, susține că a descoperit viața marină în canale mici din Marea Moartă. Pe lângă cei trei pești fotografiați, el spune că în mare a început să crească vegetație.

Recent o altă profeție biblică pare să se fi împlinit. Un vițel roșu a fost fătat recent în Israel, iar unii teologi localnici susțin că acesta este un semn biblic, nașterea acestuia fiind consemnată în cartea sfântă.

Se spune că nașterea și sacrificarea unui vițel roșu va preceda construcția celui de-al treilea Templu la Ierusalim. Dar simbolizează și „începutul sfârșitului” actualei epoci.


Citește și: Cotidian din Tatarstan, Rusia: Sorokin nu a fost lăsat la un forum din România, din cauza declarațiilor despre gay


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.