MENIU CAUTĂ
29 Aug. 2018 07:59

Asia Argento a fost concediată de la X Factor Italia, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală

Distribuie

Asia Argento a fost concediată de la emisiunea X Factor Italia, unde ocupa rolul de jurat. Decizia a fost luată la o săptămână după ce actrița a fost acuzată că a abuzat sexual un tânăr în vârstă de 17 ani, pe care l-ar fi plătit apoi cu 380.000 de dolari în cadrul unei înțelegeri.

Argento va continua, totuși, să apară în primele episoade ale emisiunii, acestea fiind filmate la începutul verii. Ultimul sezon al show-ului de talente va debuta la 6 septembrie, iar noul jurat va fi anunțat la 5 septembrie, la Milano, într-o conferință de presă, conform Hollywood Reporter.

Argento a semnat contractul pentru emisiunea X Factor în luna mai, la scurt timp după ce a ținut un discurs emoționant la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Ea l-a acuzat atunci din nou pe Harvey Weinstein că a violat-o, acuzații pe care Weinstein le neagă.

Asia Argento a fost fotografiată goală, în pat, cu minorul cu care a negat că a avut relații intime, iar imaginea a apărut în mediul online.

Actrița a pornit mișcarea #MeToo și a devenit vocea acesteia, după ce a scris deschis pe Twitter despre abuzurile sexuale din industria filmului.

Actrița nu oferit încă un răspuns despre concedierea ei de la X Factor Italia.

 


CITEȘTE ȘI:Ce se mai întâmplă cu procesul de divorț al Antoniei de Vincenzo Castellano. Răspuns pozitiv de la instanțele din Italia!


FOTO: HEPTA

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Ce spune deputatul PSD Florin Iordache despre gestul obscen din Parlament
Loading...
Comentarii