O serie de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor critice din PNRR, precum și ratificarea Acordului SAFE, au fost promulgate marți seară de Nicușor Dan. Președintele României a transmis și un avertisment ferm Parlamentului privind legislația decarbonizării.
Cuprins:
Șeful statului a subliniat că prin aceste acte normative „accesul României la fonduri europene majore pentru modernizare și investiții rămâne astfel garantat”.
„Pentru români, fondurile din PNRR înseamnǎ sevicii mai bune și creșterea calitǎții vieții, pentru că înseamnă bani pentru spitale noi, pentru școli modernizate, pentru autostrăzi. Aceste fonduri înseamnă și reforme care asigură o funcționare mai eficientă a statului, cum este Codul administrativ și proiectul prin care angajații ANAF și cei de la Vamă care depășesc planul de colectare sau descoperă fraude majore vor primi bonusuri”, a precizat, pe 3 august, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.
El a făcut referire și la proiectul care privește Codul urbanismului, susținând că acesta reprezintă „un pas esențial pentru clarificarea și modernizarea dezvoltării urbane”, integrând și rezultatele referendumului din București din 2024.
Șeful statului a avertizat și că va trimite la reexaminare legea decarbonizării dacă forma ei finală va pune în pericol stabilitatea economică sau atragerea fondurilor europene.
„Am urmărit cu atenție dezbaterile de astǎzi privind modificarea legislației referitoare la decarbonizare. Interesul național înseamnă atât securitate energetică, cât și respectarea angajamentelor asumate de România și protejarea stabilității economice și financiare a țării. Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”.
Președintele Nicușor Dan a mai arătat că „legile adoptate în aceste zile de Parlament și promulgate acum” sunt un bun exemplu de „atitudine politică orientată spre obiective prioritare, cu mai puțin accent pe conflicte”.
„În acest mod, încrederea agențiilor de rating în România se păstrează, ceea ce încurajează și investitorii să își mențină interesul pentru țara noastră”, a precizat președintele României.
Potrivit unui comunicat emis de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan a semnat marți, 4 august 2026, următoarele decrete: