Forțele antiteroriste au în custodie în acest moment 14 persoane, în legătură cu atacul sângeros din clubul Reina din Istanbul.

Poliţia din Istanbul a reţinut marţi încă şase suspecţi în legătură cu atacul sângeros din noaptea de Revelion, a anunţat un oficial din serviciile de securitate pentru CNN Turk.

Luni, alte opt persoane, printre care s-au numărat şi rude ale atacatorului, au fost reţinute de poliţia antiterorism la Istanbul. Ei erau audiaţi încă marţi, potrivit oficialului.

Ultimele două arestări au avut loc, în urmă cu o oră,  pe aeroportul Ataturk și ar fi vorba despre doi cetățeni străini, a căror naționalitate nu a fost dată publicității. Ei au fost reținuți la intrarea în terminalul pentru plecări internaționale și au fost transportați la sediul forțelor de securitate din Istanbul.

Presa turcă a publicat pe Twitter imagini cu un paşaport al presupusului jihadist, un cetăţean kârgâz pe nume Iakhe Mashparov, care s-a născut în 1988. Însă, identitatea atacatorului nu a fost confirmată până acum de autorităţile turce. Acesta se pare că a luptat pentru jihadiştii Statului Islamic în Siria şi a utilizat tehnici învăţate în războiul civil în timpul atacului din Istanbul, potrivit Hurriyet. Soția acestuia a fost, de asemenea, luată la audieri, și aceasta susține că nu știa că soțul ei este simptizant ISIS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.