MENIU CAUTĂ
13 Noi. 2018 12:02

Băiatul Crinei Mardare s-a transformat total. Cum arată Bubu Cernea acum

Distribuie

A pus pentru prima dată mâna pe tobe la vârsta de doi ani, iar de atunci continuă să se perfecționeze pe zi ce trece, în domeniul muzical, și să-și dezvolte aptitudinile artistice. Bubu Cernea s-a transformat total.

Mi-aș dori să știu mai multe despre muzică, niciodată nu e suficient, tot timpul e loc de mai mult', mărturisește tânărul artist, care a studiat la Berklee College of Music, și a ajuns să cânte cu unii dintre cei mai iubiți artiști de la noi. Mihai Bubu Cernea recunoaște că nu s-ar vedea făcând altceva: Nu aș putea trăi fără muzică. Nu văd lumea fără ea'.

Tot în cadrul emisiunii CulTOUR', acesta vorbește și despre o nouă pasiune. Aș vrea să învăț să pilotez avioane. Zbor foarte mult, cel puțin o dată pe săptămână. Mi-am cumpărat simulatoare de avioane, dar din astea profesioniste, să învăț toate comenzile. Nu am pilotat eu, în schimb am mai vorbit cu piloți, m-am interesat de școală. Dar, în primul rând, nu am timp, și apoi mai trebuie să bat la tobe, ca să plătesc școala', a spus Bubu la în  emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Citește și

VIDEO/Radu Paraschivescu o taxează pe Viorica Dăncilă: „Gramatica doamnei premier este ireparabilă”

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 12 decembrie 2018
Loading...
Comentarii