MENIU CAUTĂ
16 Sep. 2018 13:24

Casa Regală nu va participa la nunta fostului principe Nicolae. Nici mama sa, principesa Elena, nu va fi prezentă

Distribuie

Membri Casei Regale a României nu vor participa la nunta fostului principe Nicolae cu Alina Binder, care va avea loc pe 30 septembrie la Sinaia, au declarat surse apropiate nepotului Regelui Mihai pentru Mediafax.

Potrivit acestora, invitația pe care Nicolae a trimis-o mătușii sale Margareta și Casei regale a fost trimisă înapoi nedeschisă, semn că nu a fost acceptată și membri familiei nu vor fi prezenți la eveniment.

De asemenea, principesa Elena, mama fostului principe, și-a anunțat fiul personal că nu va participa la nuntă. Casa Regală nu va veni, nu a confirmat. Nu a răspuns la invitaţie. A trimis-o înapoi, nedeschisă (invitaţia – n.r.). Mama i-a spus lui Nicoale, din câte ştiu, personal, că nu va veni. Doar sora lui a anunţat că vine', a declarat sursa citată.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene ale anului, nunta nepotului regelui Mihai, fostul principe Nicolae de România, va avea loc la Sinaia pe 30 septembrie. Cununia religioasa va avea loc la Biserica Sfântul Ilie, iar petrecerea la Casino Sinaia. Pe drum cei doi vor merge cu caleașca, așa cum s-a întâmplat în 1931 la nunta principesei Ileana, fiica Regelui Ferdinand cu arhiducele Anton de Habsburg, ultima nuntă regală celebrată la Sinaia.

Deocamdată nu se știe exact numărul invitaților, dar se pare că aceștia vor veni din 13 țări și printre ei se numără ambasadori și membri unor familii regale.

Măsurile de siguranță vor fi stricte, iar circulația rutieră, între Biserica Sfântul Ilie și Cazinoul din Sinaia, unde va avea loc petrecerea, ar putea fi închisă pe 30 septembrie.


Citește și: Doi jucători de baschet americani, înjunghiați într-un club din Brăila. Unul dintre ei este în stare gravă. Amintiri dureroase cu Marian Cozma și Chauncey Hardy


 

Loading...
Comentarii