Citește și: LIVE TEXT/ Mitingul diasporei, în Piața Victoriei. Românii din străinătate se adună la București

Românii din diaspora vor oganiza, vineri, un protest în București, pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul în care este guvernată România. Unii dintre cei aproape trei milioane de români, care trăiesc în străinătate, susțin că au plecat din țară din cauza corupției, a salariilor scăzute și a lipsei de oportunități.

Associated Press notează că mai mulți protestatari s-au instalat încă de joi în piața din fața Palatului Victoria, unde va avea loc mitingul. Pe fondul temerilor că manifestanții ar putea recurge la violență, forțele de ordine au făcut apel la o demonstrație pașnică.

Sosirea românilor din diaspora a fost aplaudată și de cetățenii din vestul țării. Protestatarii au afișat pe mașini pancarte cu mesaje împotriva PSD, partidul aflat la guvernare.

Reprezentanții Guvernului nu au făcut comentarii cu privire la demonstrația care are loc vineri, 10 august, în București. Jurnaliștii din cadrul Associated Press au amintit că premierul Viorica Dăncilă se află în concediu până pe 17 august.

 „De când social-democraţii au câştigat alegerile în 2016, românii au protestat de mai multe ori faţă de măsurile luate de Guvern de a impune legi care, potrivit criticilor, ar slăbi lupta anticorupţie”, notează AP, care a amintit și despre condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive.

Potrivit sursei citate, sute de mii de români au semnat o inițiativă prin care solicită o lege prin care persoanele condamnate pentru fapte de corupție să nu mai poată fi alese în funcții publice.

Materialul a fost preluat și de publicaţiile The Washington Post, New York Times, BBC, LA Times și ABC News.


Citește și EXCLUSIV/ Verdict groaznic al legiștilor: pacienta a murit de foame, singură și speriată în bălăriile din curtea spitalului Primăriei Capitalei


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.