UPDATE 11.05: Persoana căreia i s-a făcut rău în metrou, vineri dimineaţă, în apropierea staţiei Mihai Bravu, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele de la Ambulanţă, fiind declarat decesul. Circulaţia metroului a fost reluată pe ambele fire.

UPDATE 10.50: În cele mai circulate staţii de metrou de la noi există aparate care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Este vorba despre defibrilatoare automate care sunt uşor de folosit. Simpla conectare a aparatelor anunţă serviciul 112, dar primul ajutor poate fi acordat înainte de sosirea salvatorilor. Defibirilatoarele automate sunt montate în staţiile de metrou Unirii 1 şi 2, Eroilor, Universitate şi Piaţa Victoriei. Orice călător le poate folosi, fără să rişte nimic. Devine salvator, în caz de urgenţă.

Citește și: Cum se acordă primul-ajutor în caz de urgență și cum se folosește defibrilatorul

UPDATE 10.50: Circulaţia între Mihai Bravu şi Timpuri Noi a fost reluată pe ambele fire, conform reprezentanților Metrorex.

„Astăzi, 27 ianuarie 2017, la ora 9:18, pe Magistrala 1, la staţia Mihai Bravu, mecanicul unui tren aflat în staţie la linia 1 a anunţat că unui călător i s-a făcut rău. A fost anunţat imediat serviciul 112. Conform procedurii, călătorului i se acordă primul ajutor în tren. Circulaţia se desfăşoară între staţiile Timpuri Noi şi Mihai Bravu pe linia 2 de circulaţie, în ambele sensuri. Se înregistrează întârzieri în circulaţie pe această magistrală”, anunţase Metrorex printr-un comunicat de presă.

UPDATE 10.00: Un martor a povestit pe pagina sa de Facebook cum a decurs intervenția: ”Rușine #metrorex. Am văzut cum un om devine inconstient, l-am pus pe o parte și după i s-a dus pulsul. Am căutat in stația de #metrou Mihai Bravu și nu era niciun defibrilator. Inadmisibil sa nu ai câte unul in fiecare stație… Paramedicii au venit relativ rapid pt România in 15 minute de la primul anunț. De asemenea, ma simt prost ca nu știu sa acord primul ajutor și nimeni din tot trenul nu știa”, a povestit acesta.

lesinat metrou

FOTO: DIGI24.RO

UPDATE 09.55: În staţia Mihai Bravu trenul staţionează pe Linia 2 şi se circulă între Dristor şi Timpuri Noi pe firul 1, trenurile având aproximativ 5 minute întârziere.

Garniturile au fost oprite în stații pentru ca echipajele SMURD să ajungă la victimă. Potrivit martorilor, bărbatul are aproximativ 55 de ani și ar fi în stare gravă. La această oră, medicii îl resuscitează pe peron.

Mecanicul garniturii a fost cel care a alertat echipajele de intervenție.

Știre în curs de actualizare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.