Pentru oamenii care au prins anii comunismului în câmpul muncii, oameni care și-au cumpărat un apartament în rate și au avut un serviciu sigur, amintirile alunecă spre nostalgii. Viața era mai simplă atunci, și parcă mai bună. Nu-și puneau problema zilei de mâine, nu se gândeau la viață în termeni de supraviețuire. Doamna Victoria Șerban era profesoară și, deși nu reneagă perioada în întregime, își aduce aminte că ziua de 23 august era o adevărată corvoadă. Nu doar sărbătoarea, ci întreaga lună august pentru că, nu-i așa, pregătirile începeau din vreme.

Repetiții toată luna

”În fiecare lună de la 1 august și până după 23 august, eram în activitate. Copiii îi aduceam cam greu la școală pentru repetiții și acolo pregăteam toată acțiunea de pe stadion. Noi pe stadion făceam un fel de gimnastică, avem muzică pe fundal, iar în tribune apăreau lozinci pe care le făceau copii ridicând acele cartoane”, ne-a povestit doamna profesoară.

Pe 23 augut, stadionul ”se colora” cu lozinci comuniste. „Trăiască harnicul și talentatul popor romîn – făuritorul societății socialiste multilateral dezvoltate”, „Trăiască harnica noastră țărănime”, „Trăiască comunismul – viitorul luminos al întregii omeniri”, sau unele mai simple ca „Ceaușescu și poporul” și „PCR – Ceaușescu”.

Și în timp ce profesorii se speteau să-i strunească pe copii, elevii, spune doamna Serban, se distrau de de minune. Asta când nu-și repetau, atenți, poeziile ori micile discursuri despre conducatorul iubit. „Poezii erau destule pe atunci, toate erau cu ode și cu preamăriri, dar nu îmi mai aduc aminte vreuna”, ne spune profesoara.

VIDEO/ Cum își amintesc românii defilările de pe stadioane și miile de ore de pregătiri de dinaintea lor.  23 august, Ziua corvoadei Naționale

La paradă cu stomacul gol

Un pensionar care, pe vremea defilărilor de stradă și pe stadion, era tânar angajat ne povestește că era grea viața în zilele de 23 august. Măcar dintr-un punct de vedere. Pentru că nu avea de unde să își ia nimic de mâncare. Până la ora la care se termina parada, toate magazinele erau închise. De Ziua României se sărbatorea, nu se mânca. „Acum găsesc peste tot mâncare dacă vreau, atunci nu găseam un cârnăcior să îmi iau când mergeam la defilarile celui mai iubit fiu al poporului nostru. Cântece patriotice cântam, dar nu îmi mai aduc aminte, că nici nu voiam să le țin minte”, ne-a spus bărbatul. Totuși, face un efort.  „Parcă era…Stalin și poporul rus, libertatea ne-au adus”. Și mai stie un refren, ”ceva cu poporul și libertate”!

VIDEO/ Cum își amintesc românii defilările de pe stadioane și miile de ore de pregătiri de dinaintea lor.  23 august, Ziua corvoadei Naționale

Să se bucure Elena Ceaușescu. Uraaa!

Printre românii cu care reporterul Libertatea a încercat să rememoreze zilele de 23 de aur , au fost și câțiva pentru care a-și aminti epoca apusă înseamnă o corvoadă. Nu vor să se mai gândească la ce a fost. Nici măcar (sau mai ales) în ziua de 23 August. ”O zi de 23 august era numai de forma, restul era apa de ploaie. Era pentru egoul partidului, sa se bucure Elena Ceausescu. Uraaa!!!”, spune domnul Ioan. Un fost profesor care vrea să trăiască în prezent, oricât ar părea de complicat. Și care se încăpățînează să privească spre viitor, nu în trecut.

VIDEO/ Cum își amintesc românii defilările de pe stadioane și miile de ore de pregătiri de dinaintea lor.  23 august, Ziua corvoadei Naționale


Citeşte şi: Cazul Andradei, tânăra bolnavă de cancer despre care mama sa spune că a fost „maltratată de Spitalul Universitar din București”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.