Sursa foto principală: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Bărbaţii care l-au însoţit pe Liviu Dragnea au putut fi observaţi în spatele cordonului de jandarmi şi în apropierea maşinii cu care a venit la sediul DNA liderul social-democrat. Cel mai probabil, bărbaţii în negru care l-au protejat pe Dragnea la vizita de marţi seară la DNA sunt angajaţi ai unei firme private. Asta deoarece Liviu Dragnea nu se numără printre cei care pot beneficia de protecţia SPP.

FOTO/ Misterioşii bărbaţi în negru care l-au apărat pe Liviu Dragnea la DNA

FOTO: Captură Digi 24

De protecţie a avut parte liderul PSD şi la începutul lunii octombrie, când la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a venit însoţit de patru bărbaţi musculoşi.

Întrebat de către jurnaliști cu privire la identitatea celor patru protectori, Liviu Dragnea a insistat că nu îi cunoaște. Ba, mai mult, înainte de a se urca în mașină, acesta i-a întrebat, la rândul lui, pe cei patru bărbați cine sunt.

Pentru că se bănuia că acela care i-a trimis pe cei patru bărbați la ICCJ pentru a-l proteja pe Dragnea este Codrin Ștefănescu, politicianul a fost întrebat dacă infirmă sau confirmă zvonurile. Codrin Ștefănescu a declarat, astfel, despre cele patru persoane că sunt membre ale partidului. Acesta a mai spus că sunt „pesedişti vechi, unii sunt eroi ai Revoluţiei”.

Potrivit Digi 24, doi dintre bodyguarzi sunt apropiați ai familiei Năstase, ei apărând, în 2012, la un termen de judecată al fostului premier Adrian Năstase, alături de Dana Năstase și fiul ei, Andrei. Este vorba despre Bogdan Cristache și Costel Axinte.

Deși inițial s-a zvonit că ei fac parte din clanul Duduianu, Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța, care îi cunoaște pe aceștia, a negat informația, fiind prieten cu aceștia.

Bogdan Cristache, cel care i-a deschis drumul lui Liviu Dragnea, lucrează ca director la firma de pază Cosepa Security, firmă aflată în insolvență dar care activează pe piață, iar Costel Axinte este fost bodyguard la localul Bonton Palace, deținut de Andrei Năstase și Horia Constantinescu.


VIDEO / Cerasela din Leordeni, cerșetoarea care cântă imnuri religioase. ”M-ai văzut, m-ai ajutat, Domnul fie lăudat, măi…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.