(Adaugă poziția Uniunii Naționale a Judecătorilor din România privind propunerea de trecere a Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției)

Conducerea Inspecției arată că prin trecerea instituției în subordinea Ministerului Justiției ar fi afectată independența instituțională a structurii, care s-ar transforma într-o simplă independență operațională.

„Am spus-o și cu alte ocazii că pentru realizarea eficientă a misiunii sale Inspecția Judiciară ar trebui să se bucure de independența faţă de orice altă entitate.

Conducerea Inspecției Judiciare atrage atenția asupra faptului că simpla independență operațională, pe care legea o prevede și în acest moment nu trebuie confundată cu autonomia instituțională, la care ministrul justiției a făcut referire ca alternativă la trecerea Inspecției Judiciare în cadrul Ministerului Justiției.

În acest context, proiectul de lege dat publicității ieri este în contradicție cu pozițiile noastre publice și cu necesitatea asigurării autonomiei instituționale a Inspecției Judiciare”, transmit oficialii instituției.

Judecătorii nu sunt de acord

UNJR nu este de acord cu propunerea ministrului justiției Tudorel Toader de trecere a Inspecției Judiciare de la CSM la Ministerul Justiției, însa a propus în același timp o serie de măsuri care să eficientizeze această instituție și să-i garanteze o mai mare independență.

UNJR a transmis, miercuri, poziția sa privind această propunere Ministrului Justiției și notează că „trecerea Inspecției Judiciare de la Ministerul Justitiei la CSM a fost un element important în consolidarea independentei justiției”.

”Trecerea înapoi la Ministerul Justiției ar naște serioase suspiciuni cu privire la independenta judecătorilor și procurorilor, cu efecte directe asupra încrederii în justiție.

Mai mult, propunerea nu este nici în interesul Ministrului Justiției, care va fi acuzat permanent de presiuni politice asupra justiției, fapt ce va eroda instituția în sine”, arată judecătorii.

Aceștia atrag atenția că „ori de câte ori ancheta inspecției va viza magistrați sau fapte din dosare intens mediatizate, vor exista suspiciuni ale intervenției Ministrului Justiției, fapt ce va fi speculat politic și, inevitabil, va atrage activitatea inspecției în aceasta zonă”.

Activitatea Inspecției Judiciare trebuie să fie liberă de presiuni și influențe

Ca atare, notează magistrații, este important ca Inspecția Judiciara să rămână la CSM, „cu schimbarea însă a procedurii de numire a inspectorilor și crearea unei mecanism de verificare a inspectorilor înșiși”.

”Problema eficientei Inspecției Judiciare tine de modul de selecție al judecătorilor și procurorilor inspectori și de durata mandatului acestora, precum și de responsabilitatea acestora.

O analiza a cv-urilor inspectorilor judiciari releva faptul ca multi dintre aceștia nu au mai exercitat activitate de judecător de scaun de mai bine de 10 ani, unii fiind detasati in afara instantelor, inclusiv la inspecție, încă din 2003”, avertizează UNJR.

Inspectorii judiciari să fie verificați de CSM

Judecătorii spun că se impune o regândire a sistemului prin prisma acestor probleme și propun ca „accederea ca inspector judiciar să se facă prin concurs organizat de CSM prin intermediul INM, asemeni celorlalte concursuri din sistem”, „un singur mandat pe o perioada de 6 ani, interdicția de a mai avea un mandat aplicându-se și inspectorilor care sunt deja în exercitarea funcției” și „înființarea unei direcții/departament care să îi cerceteze pe inspectorii care comit abateri disciplinare și care sa fie sub autoritatea CSM”.

UNJR arată că trebuie să se înființeze o direcție în cadrul CSM, care sa aibă ca atribuție cercetarea sesizărilor făcute împotriva inspectorilor judiciari.

 


Citește și: EXCLUSIV / Se ”coace” un nou scandal la examenele din Poliție? Întrebările pentru agenți, schimbate în miez de noapte

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.