O studentă la Medicină din Chişinău a dispărut, fără urmă, de acasă. Părinţii şi prietenii sunt disperaţi şi o caută fără încetare de mai bine de o săptămână.
Gabriela Pătraşcu are 19 ani şi a fost văzută ultima dată în urmă cu 8 zile, în apropierea Universităţii de Medicină din Chişinău. Tot lunea trecută, fata a vorbit pentru ultima dată cu mama ei, la telefon, înainte de a merge să dea primul ei examen de la facultate. Examen la care, spun colegii ei, nu a mai ajuns.
După câteva ore, mama tinerei a sunat-o din nou, dar fiica ei nu a mai răspuns. La scurt timp, Gabrielei Pătraşcu i s-a închis telefonul. Tânăra a fost căutată până acum de zeci de poliţişti, rude şi prieteni, dar pare dispărută fără urmă, iar oamenii legii nu au niciun indiciu în acest caz misterios.