Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vara asta, statul român a scufundat patru barje în Dunăre și a dislocat o stâncă din albia fluviului. Nu pentru vreun film, ci pentru că apa scăzuse atât de mult încât pompele centralei nucleare de la Cernavodă nu mai aveau ce să tragă. N-a mers. Pe 28 iulie s-a oprit Unitatea 1, pe 13 august - Unitatea 2. Pentru prima dată în istoria ei, centrala care ne dă o cincime din curent e complet stinsă. Guvernul a prelungit starea de alertă în energie până la 30 septembrie, importăm de la bulgari și de la ucraineni, iar repornirea e promisă pentru „cândva spre sfârșitul lunii”, dacă plouă în Germania.
Cuprins:
Și în exact aceeași perioadă, de la Palatul Victoria a plecat spre presă, în două tranșe, raportul Corpului de Control al premierului despre proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești. Adică despre singura centrală nucleară nouă pe care România o are în lucru. Un raport care vorbește despre întârzieri, despre costuri crescute, despre o tranzacție cu un teren și despre „atragerea răspunderii” unor oameni.
Puneți cele două știri una lângă alta și o să vedeți ce văd și eu: o țară care descoperă în iulie că toată energia ei nucleară stă pe un singur mal de fluviu, la mila secetei, și care în septembrie se întreabă dacă nu cumva a doua centrală nucleară e o idee proastă.
Ce spune raportul - și ce nu spune
Să fim corecți cu raportul, pentru că merită citit, nu doar citat. Da, proiectul are 20 de luni întârziere la faza de inginerie. Da, costul estimat a urcat de la 2,7 la 6,5 miliarde de dolari. Da, Corpul de Control critică felul în care compania de stat Nuclearelectrica s-a asociat cu un partener privat, Nova Power & Gas, și felul în care compania de proiect a cumpărat terenul fostei termocentrale de la Doicești. Astea sunt constatări serioase și au primit răspunsuri documentate de la ambele companii - inclusiv, într-o premieră instituțională, un raport oficial al Nuclearelectrica depus la Bursă, în care compania statului își contrazice punct cu punct propriul Guvern.
Dar uitați-vă și la ce nu spune raportul. Nu spune că amplasamentul a fost ales greșit - din contra, reține explicit că Doicești e conform cu standardele de siguranță nucleară, validat de trei misiuni ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Nu spune că s-a plătit vreun euro peste prețul de piață stabilit de un evaluator independent: terenul s-a cumpărat cu 24,3 milioane, sub evaluare, iar astăzi activele companiei de proiect pe acel amplasament - stație electrică nouă, racordare de 600 MW, teren ecologizat - sunt evaluate, tot independent, la 63,5 milioane de euro în medie. Nu spune că s-au încasat banii pentru lucrările contestate - pentru că nu s-au încasat, iar partenerul privat a oferit conversia lor în capital. Și nu analizează deloc faptul că același partener a oferit în scris, de trei ori, anularea integrală a tranzacției, cu banii înapoi, dacă statul se răzgândește. Un prejudiciu care poate fi anulat cu o semnătură nu e un prejudiciu. E o alegere.
Ce văd americanii și nu vedem noi
Pe 8 septembrie, cu trei zile înainte ca raportul integral să ajungă pe Bursă, Heritage Foundation - think tank-ul de casă al administrației Trump, cel care a scris Project 2025 - a publicat un document despre România. Formularea despre Doicești e fără echivoc: „România este poziționată să devină o rampă de lansare pentru inovația nucleară americană”, prin proiectul susținut de DFC și EXIM Bank, iar o concentrare reînnoită pe cooperarea nucleară e „critică în acest moment pivotal”. Același document așază Doicești lângă Neptun Deep și Coridorul Vertical ca piloni ai unei Românii-exportator regional de energie. Și, în altă secțiune, notează sec un lucru care ar trebui să ne facă să roșim: lipsa de predictibilitate instituțională a Bucureștiului.
Deci, în aceeași săptămână: Washingtonul spune „Doicești e rampa de lansare”, Bucureștiul spune „Doicești e un dosar”. Nu trebuie să fii mare geopolitician ca să înțelegi cum arată asta văzut din exterior. Investitorii americani nu citesc întâi argumentele juridice ale Corpului de Control. Citesc întâi semnalul.
Toate centralele nucleare din lume au costat dublu. Toate!
Despre costul dublat, un adevăr inconfortabil pentru toată lumea, inclusiv pentru susținătorii proiectului: nu există centrală nucleară nouă pe planetă care să fi costat cât s-a estimat la început. Vogtle, în SUA: de la 14 la peste 35 de miliarde de dolari. Flamanville, în Franța: de patru ori bugetul inițial și 12 ani întârziere. Hinkley Point C, în Marea Britanie: de la 18 la 46 de miliarde de lire. Doicești, de la 2,7 la 6,5 miliarde, e în plină normă a industriei - iar diferența e că estimarea din 2022 era făcută pe o schiță, iar cea din 2025 pe un proiect de inginerie. Un cost realist înainte de a turna beton e o veste bună, nu una proastă. Vestea proastă ar fi fost să-l descoperim la jumătatea șantierului.
Și mai e ceva ce raportul contabilizează doar pe o coloană. O centrală nucleară se plătește scump o dată și produce ieftin timp de două-trei generații. Modulele de la Doicești sunt proiectate pentru 60 de ani de funcționare, iar reactoarele americane operează deja cu licențe prelungite până la 80 de ani. Împărțiți 6,5 miliarde la 60 de ani de energie curată, fără emisii, fără dependență de gazul cuiva și - iată lecția verii - fără dependență de nivelul Dunării, pentru că reactoarele modulare se răcesc în circuit închis. Apoi întrebați-vă cât ne costă șase săptămâni de importuri de curent la preț de criză.
Dacă în 1980 am fi gândit ca în 2026
Cernavodă - centrala pe care o plângem acum că e oprită - a început să se construiască în 1980. Primul reactor a intrat în funcțiune în 1996. Șaisprezece ani. Al doilea, în 2007. Douăzeci și șapte de ani de la prima lopată. În anii ’90, când șantierul stătea în noroi și banii nu veneau, s-au scris rapoarte, s-au ținut conferințe, s-a pus serios problema abandonului. Costurile depășiseră orice estimare. Dacă atunci s-ar fi aplicat logica de azi - întârziere, deci vinovați; cost dublat, deci suspect; partener străin, deci dosar - nu am fi avut Cernavodă. Nici Unitatea 1, nici Unitatea 2, nici cei 20% din curent care au ținut țara în picioare timp de trei decenii.
Mergeți mai în urmă. Porțile de Fier, cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre, opt ani de șantier și o negociere cu Iugoslavia care ar fi scos astăzi din minți orice corp de control. Vidraru, Bicaz, întreaga salbă de lacuri de pe Argeș și Bistrița - fiecare cu întârzieri, fiecare cu costuri peste plan, fiecare cu contracte pe care le-ai putea disecționa astăzi la nesfârșit. Dacă România le-ar fi judecat cu măsura pe care o aplică acum la Doicești, n-am fi avut nici centrala nucleară, nici Hidroelectrica, nici măcar apa caldă la robinet. Am fi trăit, energetic vorbind, în epoca de piatră - și am fi importat curent de la cei care au avut curajul să construiască.
Ce face un stat serios
Nu spun că nu trebuie verificat nimic. Din contră. Un proiect de 6,5 miliarde, cu bani publici și credite garantate de stat, trebuie ținut sub lupă în fiecare zi - cu audit microscopic pe fiecare factură, cum se și întâmplă acum, cu contracte renegociate acolo unde sunt dezechilibrate, cu oameni schimbați dacă au greșit. Proiectele nucleare cer exact asta: management extrem de atent, răbdare de decenii și acceptarea faptului că vor costa mai mult decât crezi. Nu există centrală nucleară ieftină, rapidă și fără bătăi de cap. Există doar centrale construite și centrale abandonate.
Diferența dintre a verifica și a sabota e una de intenție, și intenția se vede din calendar. Un stat serios verifică fără să oprească, corectează fără să demoleze și nu-și publică dosarele de control în săptămâna în care partenerul strategic îi laudă proiectul și în luna în care propriile reactoare stau stinse pe malul unui fluviu secat.
România are astăzi, la Doicești, un amplasament nuclear pregătit, validat internațional, cu decizia de investiție luată și cu cel mai puternic partener tehnologic din lume aliniat în spate. Poate să-l transforme în a doua centrală nucleară a țării. Sau poate să-l transforme în încă un dosar, încă o comisie, încă o șansă ratată despre care vom scrie peste 20 de ani, când o să scufundăm iar barje în Dunăre.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
