EXCLUSIV/ Oana Sîrbu împlinește 50 de ani. “Mătușa mea de 92 de ani mi-a făcut un tort de ciocolată”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oana Sîrbu împlinește 50 de ani. Nu-i arată, nu-i simte, nu acordă o atenție mai mare decât ar trebui trecerii timpului, ci, mai degrabă, se îngrijește de suflet și de ceea ce-i place să facă: să cânte. Discretă ca întotdeauna, frumoasa vedetă, care pentru noi rămâne aceeași fată cu chipul proaspăt din “Liceenii” ce se iubea cu puștiul interpretat de Ștefan Bănică jr, spune că-și va petrece ziua de naștere fie într-o excursie, fie la un concert de jazz. Nu înainte însă de a mânca alături de familie din tortul delicios pe care i l-a făcut mătușa ei nonagenară.Libertatea: Cum te pregătești pentru această aniversare specială?Oana Sîrbu:Nu mi se pare o aniversare “specială”, diferită de altele, motiv pentru care nu mă pregătesc nicicum. Ori merg într-o excursie în Munții Măcinului, ori merg să-l ascult pe Sorin Zlat la Green Hours. Mătușa mea de 92 de ani mi-a făcut un tort de ciocolată, ca-n fiecare an. Am mii de mesaje de la prieteni și admiratori, așa că... ce să-mi doresc mai mult?Făcând un “ inventar” al carierei tale de până acum, care sunt realizările de care ești mândră?Ahhh… Cred că de conexiunea puternică pe care o am cu publicul, care, oricât de rar am apărut în mass-media în ultimii ani, și-a păstrat aceeași impresie nealterată despre mine. Cred că acesta e cel mai mare bagaj de putere, în timp. În rest, fiecare lucru pe care l-am făcut are valoare pentru mine, chiar dacă n-a fost atât de promovat… turnee, spectacole, sute de emisiuni TV, albumele mele, filmele de succes.Pari că ești mereu cu zâmbetul pe buze, în ciuda încercărilor vieții, care nu ocolesc pe nimeni. Cum reușești să-ți păstrezi seninătatea?Ohhh, dar nu-s cu zâmbetul pe buze mereu! Chiar azi, cineva foarte sensibil m-a întrebat de ce am părut tristă la televizor, când era vorba despre sărbătorirea mea... Eu sunt influențată de stări și e greu să disimulez. De altfel, nici nu-mi propun. Zâmbesc fiindcă-i fun… și-mi stă bine. Dar sunt dependentă de trăirile mele interioare. Mie așa-mi place să fiu, ca mine, nu altfel, dacă sunt în public. De câte ori încerc să disimulez, îmi iese o fasole bătută. Urăsc condiționările și constrângerile.
Oana Sîrbu împlinește 50 de ani. “Starea interioară ne dă vârsta și sănătatea”
Ești una dintre vedetele care păcălesc trecerea timpului. Cum reușești?O iau ca pe un compliment, mulțumesc! Nu am o rețetă anume. Cred că sunt norocoasă să am o genă bună. De asemenea, am un echilibru în tot ce fac. Și nu în ultimul rând - poate chiar în primul! -, iubirea mă face frumoasă, spirituală, generoasă cu emoțiile mele. Starea interioară ne dă vârsta și sănătatea. Și asta ne face frumoși. Iar generația noastră e cea a unor oameni frumoși, autentici, fără artificii.
Impresia pe care o dai este aceea de om fragil și sensibil...
Sunt foarte sensibilă. Este, poate, cel mai mare bagaj de bogăție al meu. Fragilă? Aparent. Sunt foarte puternică. Mă bucur că nu pare.
Ce-ai fi făcut, dacă n-ai fi fost artistă?Nu există această eventualitate.Ai vreun regret? Dacă te-ai putea întoarce în timp, ai schimba ceva?Da și nu.Uitându-te înapoi, la debutul tău în ceea ce azi numim showbiz, ce ai spune că te-a făcut cunoscută, “Steaua fără nume” sau “Liceenii”?“Steaua fără nume”. După ce am luat trofeul, am fost chemată de echipa “Liceenii” să dau probe la Buftea. Împreună cu Ștefan (Ștefan Bănică jr - n.r.), am obținut rolurile principale. Cine și-ar fi închipuit? Dintre sute de copii! Eu, care nu mi-am dorit niciodată să fac actorie… Și, de atunci, nebunia care durează și azi, după 30 și ceva de ani. “Liceenii” e un film iubit, un film care a făcut o istorie splendidă.Ai reușit mereu să-ți ții viața “la secret”. E o misiune grea să păstrezi discreția în privința vieții personale?Da, e greu. Dar este lucrul la care țin cum ține o leoaică la puii ei. Intimitatea e cel mai de preț lucru al unui om. Ceea ce are el și nimeni altcineva. Libertatea și discreția de a-și păstra viața personală departe de ochii lumii sunt daruri de preț pentru un artist care se respectă. Nimeni nu mă poate convinge că, dacă ești “persoană publică”, trebuie să-ți expui viață pe pereții publici. Că așa vrea lumea. Greșit. Lumea primește ce i se oferă și are dreptul să aleagă.Tatăl tău, Romică Sîrbu, este emblematic pentru teatrul de revistă românesc. E mândru de munca ta?
Mă emoționează această întrebare... Tatăl meu este un “icon” pentru mine, e sufletul meu. El și colegul său, Anton, au format primul cuplu de pantomimă din România, Anton și Romică... după Marcel Marceau, care le-a fost maestru în artă pantomimei… Au format acest cuplu care a dus faima țării pe marile scene ale lumii, începând cu sala Olympia din Paris. Da, se mândrește cu mine și este cel mai acerb critic al meu și acum. E un exemplu de moralitate și profesionalism, de tenacitate și talent pentru mine.
De la tată trecem la fiu... Ce așteptări ai de la băiețelul tău? Anul trecut spuneai că este strălucitor...
El trebuie să aibă așteptări de la noi, cei mari, să fim modele pentru el! Eu trebuie să-l ajut să aleagă dintre variantele propuse de societate și cele ale educației tradiționale pe care încerc să i-o dau, în această lume aproape fără valori.Ce mai pregătești, din punct de vedere muzical?Deocamdată, cânt cu băieții mei într-un band acustic.
Foto: Bogdan Botofei
