UPDATE Pensiile sub 2000 de lei nu vor mai fi impozitate, iar pensionarii nu mai plătesc CASS; Președintele a promulgat legea

12 ianuarie 2017 10:00 De: ,

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile şi a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei. Șeful statului a anunțat, încă de miercuri, că va promulga legea adoptată recent de Parlament, astfel că aceste măsuri vor intra în vigoare în curând.

UPDATE ora 10.00 Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, anunţă Administraţia prezidenţială.

Deputații au votat, săptămâna trecută, eliminarea impozitării pensiilor sub 2.000 de lei. În plus, pensionari nu mai plătesc nici contribuția de sănătate (CASS).

”După analiza pe care am făcut-o și după discuția pe care am avut-o astăzi, am decis să promulg această lege în zilele următoare”, a anunțat șeful statului, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul de Finanțe Viorel Ștefan.

Proiectul de lege adoptat în legislatura trecută de Senat, prevedea neimpozitarea tuturor pensiilor și scutirea pensionarilor de la plata contribuției asigurărilor sociale de sănătate. Președintele comisiei, Viorel Ștefan, a propus amendarea proiectului în sensul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie neimpozitate, amendament adoptat cu 14 voturi „pentru”, cele ale PSD, și opt împotrivă, ale Opoziției.

Potrivit lui Viorel Ștefan, înainte de aplicarea acestor măsuri, obligația de transfer de la bugetul de stat către Casa de Sănătate era „undeva la 600 — 650 milioane de euro” iar după implementarea măsurilor, impactul va crește „cu încă vreo 300 milioane de euro”.

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro