MENIU CAUTĂ
05 Sep. 2018 12:58

Pesta porcină africană a ajuns la Parchetul General. Dosar penal după mai multe plângeri

Distribuie

Pesta porcină africană a ajuns la Parchetul General. Instituția a demarat verificări cu privire la modul de gestionare a crizei, atât prin autosesizare, cât și în urma înregistrării unor plângeri, au precizat oficialii instituției. Chiar și președintele Klaus Iohannis a transmis critici cu privire la modul de acțiune al autorităților în plină epidemie, în urmă cu câteva zile, iar miercuri a cerut efectuarea unei anchete.

Pesta porcină africană a ajuns la Parchetul General iar procurorii au constituit deja un dosar penal cu privire la modul de acțiune al autorităților.

Potrivit unor surse judiciare, verificările au fost demarate atât prin autosesizare, cât şi ca urmare a mai multor plângeri pe această temă, înregistrate în ultima perioadă. Verificările au început de luni iar dosarul astfel format se afla în lucru la Secția de Urmărire Penala și Criminalistică. Până în acest moment nu a fost audiată nici o persoană. Procurorii verifică cadrul legal al acțiunilor și urmează să solicite documente de la instituțiile implicate, arată sursele citate.

Președintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituțiile abilitate a modului în care autoritățile responsabile au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului pestei porcine africane, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.


Scandal pe bani. Conflict deschis Președinte-Guvern, la rectificarea bugetară


 

Loading...
Comentarii