Preţurile de consum în luna aprilie 2018 comparativ cu luna aprilie 2017 au crescut cu 5,2%, arată INS. Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) , rata anuală este de 4,3%.

Rata anuală a inflației a urcat la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani

Rata anuală a inflației a urcat la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani

Însă, BNR a estimat rata anuală a inflației IPC la valoarea de 3,6% la sfârșitul anului 2018 și 3,0% atât la finele anului 2019, cât și la orizontul prognozei, trimestrul I 2020. După saltul semnificativ din primul trimestru al acestui an, inflația va oscila în jurul valorii de 5% până la finele trimestrului III al acestui an, consideră oficialii instituției.

Creșterea inflației a fost determinată de scumpirea fructelor proaspete, a citricelor și fructelor meridionale, a prețului gazelor, cartofilor, a biletelor de avion și a combustibililor.

Mai precis, față de decembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) şi gaze naturale (10,19%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în aprilie faţă de decembrie, cu 3,9%.

Țara noastră are și cea mai mare rată a inflației din UE, după cum arată Oficicul European de Statistică într-un comunicat de presă citat de Agerpres.


CITEȘTE ȘI: Feminizarea bărbaților. Psihologul Libertatea, despre noua modă adoptată de ei: fuste, bluze decoltate și bijuterii de damă


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.