13 Mar. 2018 14:50

UPDATE. Șeful Senatului a intrat sub lupa PICCJ pentru o vacanță din 2010 omisă în declarația de avere; Reacția lui Tăriceanu

Distribuie

Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a intrat în colimatorul procurorilor de la Parchetul instanței supreme după ce DNA a declinat un dosar format în anul 2017 urmare plângerii unui medic de origine germană. În replică, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ”această țară a devenit o țară a delațiunilor  și a dosarelor”.

UPDATE ora 14.50 Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului spune despre dosarul declinat de DNA la Parchetul General, bazat pe o plângere a unui medic german, că se bucură să trăiască în ţara dosarelor.

“Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: Mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: “Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut”.

Surse judiciare confirmă că dosarul se află în lucru la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din cadrul PICCJ, fără a menționa stadiul lucrărilor.

Dosarul a fost declinat ca urmare a lipsei de competență a Direcției, faptele semnalate de cadrul medical fiind de fals în declarația de avere.

Mai precis, medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, acuza în plângerea sa de la DNA că Tăriceanu că, în calitate de deputat liberal, și-a falsificat declarația de avere pe anul 2011.

Potrivit actelor depuse de medic, la vremea aceea, Călin Popescu-Tăriceanu ar fi omis să treacă în declarația de avere că în august 2010 ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, de un concediu gratuit oferit de familia Tudor ( respectiv Daniel și Doina – n.r.) în vila acestora din localitatea Izmir, Turcia, și de o croazieră pe iahtul Tudor.

Daniel Tudor este fost președinte ASF iar Doina Tudor fost senator PNL, iar ei au fost trimiși în judecată, în 2016, de procurorii DNA pentru fapte de corupție.

Tăriceanu și „mărturia mincinoasă”

Judecătorii ICCJ au reluat în octombrie 2017 judecarea procesuluui în care fostul premier al României Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul fermei Băneasa și al pădurii Snagov, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Citește și EXCLUSIV/ România a pierdut un credit de 465 milioane de euro pentru o magistrală de metrou dintr-un motiv absurd

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Sânzienele. Tradiții și superstiții din popor
Loading...
Comentarii