UPDATE 15:08: Femeia care a amenințat o persoană la stația de metrou Unirii 2 a fost reținută pentru 24 de ore. Ea nu și-a recunoscut fapta.
Persoana căutată a fost găsită la ora 10.55, în zona stației de metrou Pipera, la suprafață.
„Acum este la audiență, pentru a se stabili cauzele, condițiile, împrejurările care au determinat-o să facă acel gest, de a adresa cuvinte amenințătoare unei persoane care se afla la stația de metrou Unirii 2”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.

Femeia care a fost amenințată a mers, în jurul orei 10.00, la Poliția Metrou pentru a face sesizare. Le-a spus polițiștilor că a simțit o stare de temere pentru că agresoarea i-a spus „nu scapi de mine”. În acel context, suspecta s-ar fi referit la copiii ei care au murit. Sarca a subliniat că în nicio clipă nu a existat contact fizic, ci doar amenințări.
„A semnalat faptul că s-a simțit amenințată de cuvintele pe care i le-a adresat o altă femeie. La acel moment nu a putut oferi o descriere a femeii și au fost luate câteva cadre de la stația de metrou, pe care le-am făcut publice”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.
Femeia depistată de polițiști ca fiind cea care a amenințat la stația de metrou Unirii 2 o altă femeie este din București și are 57 de ani.
„Nu a fost depistată datorită semnalmentelor feței, pentru că nu am putut să oferim o fizionomie a ei. A fost observată cel mai bine din spate, detaliile au fost cele de vestimentație”, a precizat Diana Sarca.
Întrebată dacă agresoarea are antecedente și dacă ar avea probleme psihice, Diana Sarca a spus că deocamdată nu poate oferi mai multe informații, pentru că ancheta este în curs și anchetatorii urmează să stabilească toate detaliile legate de cauzele, condițiile, împrejurările care au determinat-o să facă acel gest.
Despre incidentul din stația de metrou Unirii 2, Diana Sarca a spus că femeia care a fost amenințată nu o cunoștea pe agresoare. După ce a fost amenințată, femeia nu a avut nicio reacție, a rămas în zonă, apoi s-a adresat Poliției Metrou.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/12/politistipatrulametroustefancelmare-620x390.jpeg)
Polițiștii patrulează în stația de Metrou Ștefan cel Mare
foto: Vlad Chirea
Sarca a mai spus că polițiștii sfătuiesc persoanele care circulă cu metroul să respecte sfaturile transmise în stații, să nu depășească banda de pe peron și, mai ales, să fie atenți unii la alții.
”Aș face un apel la umanitate, să ne mai uităm și la cel de lângă noi”, a adăugat Sarca.
Poliția Capitalei transmite un mesaj către toată lumea: ”Noi dorim liniște, suntem aici pentru cetățeni, suntem în sprijinul lor și îi asigurăm că ne facem datoria tot timpul. Cetățenii să se adreseze cu încredere polițiștilor, pentru că vom acționa cu operativitate de fiecare dată”.
De asemenea, Sarca a precizat că a avut loc și un alt doilea incident produs la stația de metrou Pipera. Polițiștii au fost informați de reprezentanții Metrorex cu privire la o persoană care semnala că a fost agresată verbal.
Anchetatorii urmează să se stabilească și dacă în acest caz a fost vorba despre aceeași femeie care a făcut amenințări în stația de metrou Unirii 2.
În prezent, agresoarea din stația de metrou Unirii 2 este audiată, urmând să se stabilească dacă va fi reținută. După ce a fost audiată la Poliția Capitalei, femeia a fost dusă la stația de Unirii 2 pentru confruntarea cu victima.
Citește și Ce spune expertul grafolog despre criminala de la metrou: are complex de inferioritate, se credea urâtă și era depresivă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d8501e6c2fc1bf94ae489f8da6296e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_307d0da4def57a1a1da6462421fe075c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7e82c910ac548be16db409166847809.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0cd2adbd5f7858bc0abbd748bb40ccdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_58207d69c802a491843dafd1ec50f5bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_017c8c8f7346548912cb6ccc17ae248f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_48f82c9022ab186cca8562aed9d09014.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/12/suspecta-care-a-amenintat-o-femeie-la-statia-de-metrou-unirii-2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/salrom.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mining2--foto-mpimagnesium-com.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-balan-si-victor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/virgil-iantu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-si-ilie-bolojan-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776625060626.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-lalele-ungaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1076712346-e1776687900487.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ferrari-fals-vanzare-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/oameni-strazi-deschise.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-va-fi-vremea-minivacanta-1-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/autostrada-bucuresti-alexandria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.