Chec cu portocale la doar 8,70 lei. Libertatea te ajută să găteşti ieftin şi bun

09 ianuarie 2017 23:30 De: ,

Nu stai prea bine cu banii, eşti înainte de salariu sau pur şi simplu vrei să faci economie dar să mănânci ceva bun şi hrănitor? Noi te ajutăm. Vei găsi în fiecare zi, de luni până vineri, câte o reţetă ieftină. Cu mai puţin de 10 lei poţi găti feluri de mâncare delicioase. Astăzi, chec cu portocale la doar 8,70 lei

Costuri aproximative ingrediente: ouă: 1,5 lei, zahăr: 0,50 lei, făină: 1 leu, praf de copt: 0,70 lei, portocale: 1 leu, vanilie: 1 leu, unt: 3 lei. Total: 8,70 lei

Chec cu portocale

Ingrediente: două portocale, 3 ouă, 200 g zahăr,150 g unt, 250 g făină, un pliculeţ praf de copt, o esență de vanilie.
Preparare: se spală portocalele. Se taie cubulețe coaja lor, evitând partea albă. Se stoarce sucul de la amândouă (cam 150 ml). Se bat ouăle întregi cu zahărul. Se adaugă untul topit, dar rece. Se amestecă bine cu mixerul. Se adaugă sucul de portocale și vanilia și coaja de portocale (se păstrează câteva bucăți pentru decor) și se amestecă. La urmă se pune făina amestecată cu praful de copt şi se încorporează treptat cu o spatulă, ca să nu facă cocoloașe. Se toarnă compoziţia într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt, se presară deasupra cubulețe de coajă și se coace circa 45 de minute la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit la 200 de grade. Se scoate prăjitura din tavă şi după ce se răcoreşte se taie felii.

Citește și: Chec cu cacao la doar 5,50 lei. Libertatea te ajută să găteşti ieftin şi bun

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro