09 Iun. 2018 15:21

Aproape 1.000 de constănțeni vin cu două trenuri la mitingul PSD din București

Distribuie

Aproape 1.000 de constănțeni vin cu două trenuri la mitingul PSD din București. Primul tren a plecat din Gara Constanța la ora 14.40, iar cel de-al doilea va porni spre București în jurul orei 15.10, ambele fiind garnituri speciale, în care sunt doar protestatari social-democrați ce vor participa la protestul de sâmbătă seara, din Piața Victoriei.

Cele două garnituri de tren au câte şapte vagoane, a câte 120 de locuri, ceea ce înseamnă 840 de locuri pe scaune.

Primul tren a plecat din Gara CFR Constanţa la ora 14.40 şi va avea cursă directă până la Bucureşti, iar celălalt va pleca jumătate de oră mai târziu, dar va opri în staţiile mari, printre care Feteşti și Lehliu.

Comentarii