19 Apr. 2018 16:01

Cinci români de 100 de ani au fost invitaţi la MAI în anul centenarului

Distribuie

Cinci români de 100 de ani au fost invitaţi la MAI în anul centenarului. Momentul a fost unul încărcat de emoţie dat fiind faptul că oamenii, doi bărbaţi şi trei femei, au trecut, cu bune, cu rele, prin al Doilea Răyboi Mondial.

La sediul MAI a fost lansat astăyi proiectul „O viață cât un Centenar', în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul afacerilor interne Carmen Dan și ministrul culturii și identității naționale, George Ivașcu.

250 de români au împlinit sau vor împlini 100 de ani

Proiectul are ca scop mediatizarea poveștilor de viață ale unor români născuți în anul Marii Uniri. Astfel, în perioada următoare, angajații MAI vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani pentru a-i cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui centenar trăit în România.

La eveniment au fost invitați cinci români născuți în anul 1918, respectiv Elena Bică, Constanța Petre, Steliana Bardaș, Simion Gîrlea și Vasile Ghiață.

Ministrul Carmen Dan a spus despre „centenari” că sunt 'românii-simbol'

'Dumneavoastră sunteți reprezentanții celor care, în ultimul secol, au trăit, au sperat și au modernizat România. Sunteți 'românii-simbol' care au crezut în destinul acestei țări', le-a spus ministrul Carmen Dan, subliniind faptul că dincolo de numele personalităților ilustre ale istoriei 'țara noastră este creația oamenilor simpli, a românilor patrioți, a celor care, prin faptele lor, și-au demonstrat atașamentul față de România'.

Oamenii au primit câte un tricolor şi flori

Cei cinci 'centenari' au primit din partea ministrului afacerilor interne simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta aproape de inimă așa cum au purtat și România.

Comentarii