09 Aug. 2018 12:00

Poiana Horea, satul născut la 1918 care abia în prag de Centenar a primit curent!

Distribuie

Localitatea trage să moară din cauza unei legi. „Peste deal, ăia nici nu ştiu că noi existăm!”

Reportaj de Ștefan Pană

  • Primele case din Poiana Horea s-au ridicat cam odată cu naşterea României moderne.
  • Este un sat tipic pentru această zonă de la marginea Ţării Moţilor, împrăştiat peste dealuri pe kilometri întregi, flancat de păduri înalte. Şi izolat.
  • Plasat la granița dintre județele Cluj și Alba, în Apuseni, Poiana Horea e atât de izolat încât acolo încă trăiesc familii ca în 1918: n-au avut niciodată în casă electricitate.
  • Abia acum câteva zile, în casele ultimului cătun din Poiana Horea s-au aprins becurile electrice!
  • Sunt 70 de ani de când a murit Thomas Edison, descoperitorul becului.
  • Și 100 de ani de la nașterea României Mari.
  • Abia acum oamenii de aici s-au unit cu țara, prin becuri electrice. Iar Libertatea a fost alături de ei în acest moment pe care l-au așteptat om după om, speranță cu speranță și generație clădindu-se pe așteptările celor de dinainte de ei.
  • Căci viitor nu prea există aici

„Grea viaţa, dar aşa ne-am născut, aici, pe dealurile acestea”

Comentarii