REPORTAJ / Omul care trezește istoria la viață. În mâinile lui, pendulele bătrâne prind a cânta și ceasurile vechi își ticăie poveștile | VIDEO. GALERIE FOTO

Arta reparării ceasului se transmite din generație în generație, dar, din păcate, atelierele sunt tot mai puține. Dacă înainte de 1989, în fiecare cartier erau câteva ateliere, iar în centrul orașului, chiar străzi întregi cu ceasornicari, astăzi ai mult de umblat până să dai de un meșter, de un om  pasionat de meseria lui, capabil să lucreze și câteva luni pentru a da viață unui ceas obosit, dar de mare valoare. Pasiunea poate merge însă mult mai departe. Să aduni din gunoi ceasul desconsiderat de proprietar sau să cumperi din târg un obiect de mare preț, al cărui  ticărit a”amuțit” de mult.

Radu Dumitru povestește pentru Libertatea cât de minunată poate fi viața unui ceasornicar.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

”M-am născut printre ceasuri. Am copilărit printre ele”

Așa își începe povestea Radu Dumitru, ceasornicar din tată în fiu.

”Tata a fost  ceasornicar-bijutier. M-am născut printre ceasuri, am copilărit printre ele. Și de acolo se trage această pasiune. Nu m-a forțat niciodată tata să repar, el m-a observat și, în timp, eu i-am pus întrebări. S-a jucat cu mine cu o rotiță, cu următoarea ca să văd eu cum se învârte și așa mi-a arătat un mecanism cum acționează”, povestește maestrul ceasurilor.

Recomandări

Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”

A reparat primul ceas în școala primară. Era un ceas-școală, pe care tatăl lui îl folosea pentru elevii săi. Pe acel ceas a învățat cum se învârt roțile, logica mișcării lor, cum să pună arcul, să pună ancărul, apoi balansul. Numai dacă totul este pus ”ceas”, aparatul înceape să meargă.

Pentru că a văzut că are talent și îi place să repare ceasuri, tatăl lui l-a încurajat. ”Mi-a plăcut și m-a încurajat, așa am mers mai departe și am văzut că am această vocație. Dacă nu ai un har în această meserie sau în altele, nu faci treabă bună. Cel mai mult îmi plăcea să-l pun în funcțiune, să-i fac toată reparația până când îl vedeam că ticărie”, povestește Radu.

Recunoaște că este fascinat de mecanismele ceasurilor și nu de ”coarțurile care sunt la putere astăzi”. Se gândește adesea la tatăl lui, care nu ar fi spus niciodată unui client că nu-i poate repara ceasul.

”Știți, tata a stricat la țară ceasul bunicului. Voia să vadă ce este înăuntru. Bunicul l-a certat, iar tata a venit în București. S-a angajat la magaziunul de ceasuri și de bijuterii al unor evrei, pe lângă Intercontinental. Mai întâi facea curat, apoi a început să repare ceasuri, bijuterii. Văzând că e de încredere, i-au dat voie să locuiască acolo şi, pentru că era serios și harnic, lucra cât era noaptea de lungă. Dimineaţa, când veneau la prăvălie, găseau ba un ceas reparat, ba piesele curăţate, ba o bijuterie aranjată. Tata, foarte inventiv, găsea soluții oricărui ceas. Asta îmi place și mie”, mai spune ceasornicarul.

Recomandări

Adrien Stephane Mureșan s-a predat în Franța. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan are de executat 3 ani de închisoare

Face tot ce poate pentru ca, oricât ar dura reparația, să nu se dea bătut.  Pentru că oamenii sunt fericiți când ”le repari ceasul stricat”. Această fericire îi dă putere să ”caute terenul fertil pe care să arunce sămânța, ca să nu se piardă această frumoasă și fascinantă meserie”.

Ceasul adevărat este cel care ticăie, ”integratul” pe baterii, făcut de roboți, este un fel de aparat de măsură

Radu nu își amintește să fi dat vrunui client un ceas nereparat, chiar dacă lucrarea a durat o lună sau două luni, pentru că el crede că orice problemă are o rezolvare.

Îi plac ceasurile mecanice, deși repară orice model. Spune că integratul este un fel de aparat de măsură, ceasul adevărat este acela care ticăie.

”Ceasurile erau mecanice, acum sunt integrate, aparate de măsură. Un integrat nu îl socotesc ceas. Ceasul adevărat este cel care ticăie”, mai spune Radu Dumitru.

Despre colecția de ceasuri vorbește puțin. Spune că este o ”colecție de ceasuri care ticăie”.

”Am găsit ceasuri aruncate le gunoi. Am găsit în târg ceasuri sparte, rupte. Le-am luat, le-am reparat. Unele au fost baza pentru un model copiat din drumurile prin Occident. Cea mai grea piesă este un ceas franțuzesc de pe la 1700-1720, care bate la fiecare sfert de oră. Este într-o stare foarte bună Materialul este extraordinar de bun. Ceasul mecanic este ceas mecanic. Celelalte sunt integrate, pe baterii, făcute de roboți. O baterie o schimbă și un bijutier”, mai spune Radu.

Recomandări

Cătălin Cîrstoiu spune că „nu e în incompatibilitate”, însă mandatul lui e pe masa coaliției. „Aș fi nebun să merg înainte fără sprijin”

Dacă un ceas este ”bolnav” sau nu mai ticăie, știu imediat

În atelierul lui mic, fiecare ticăit sau bătaie a pendulei are o semnificație aparte pentru ceasornicar. Nici nu le mai privește, ci doar le asculă. Le știe sunetele pe de rost. Dacă unul ”falsează”, știe exact unde trebuie să intervină.

”Sesizez imediat când un ceas nu merge bine, care este descentrat, care șchioapătă. Aud imediat. Bătăile și zgomotul din prăvălie nu le aud, dar dacă unul (dintre ceasuri, n.r.) este bolnav sau nu mai ticăie, știu imediat”, mai spune meșterul.

Pendulele le întorce la o săptămână, cele de șemineu la două săptămâni,  ceasul liniar reconstruit de el după un model elvețian, la trei zile, iar cele care trebuie întoarse zilnic le pune să meargă prin rotație, altfel nu ar mai avea timp de nimic.

Pe lângă pendula franțuzească de la 1700, Radu mai are câteva ceasuri interesante, ceasul de linie, femeia misterioasă, povestea unui pescar, adus din Spania.

”Ceasul de linie a fost făcut dintr-o linie de la mașina de scris, un ceas de buzunar la care am scos arcul și l-am încărcat cu plumb ca să aibă greutate, mânere de la sertare, de la o glastră cu flori pe care am tăiat-o în două. Așa a ieșit un ceas unicat, după un model din Elveția”, povestește Radu.

Cele mai mari provocări pentru ceasornicarul bucureștean sunt cele în care trebuie să repare axe, roți dințate, balansuri, pârghii, activități care nu prea se mai fac, pentru că nu mai sunt școli unde elevi să deprindă taina reparării ceasului.

Fiecare ceas ascunde o poveste. Când trebuie să dau vreunul dintre ceasuri, se rupe inima din mine

Radu Dumitru spune că ”dacă nu respecți clienții și ceasul, te elimini singur”. Are ceasuri la care ține foarte mult și pe care nu le-ar da pentru nimic în lume, chiar și printre cele pe care le-a adunat din gunoaie.

Un ceas trebuie să aibă un cadran frumos, o linie frumoasă și o bătaie frumoasă, spune Radu.

”Mai sunt și replici de la ceasul original. De exemplu, femeia misterioasă, originalul este un ceas pe arc, ceas japonez. Acesta al meu este un cuarț, cu baterie pe care o schimb o dată pe an, replica de la ceasul original. Originalul este pe arc, se întoarce la o săptămână, acesta cu baterie, o dată pe an. Fiecare ceas ascunde o poveste. Sunt legat de toate aceste ceasuri, iar dacă  se mai întâmplă să fiu obligat să dau vreunul, mi se rupe inima din mine. Mă despart ca de cineva drag”, mai spune Radu Dumitru.

Nu este loc în țară sau în străinătate de unde meșterul să nu aducă acasă un ceas nou. La mână poartă un Bremont, ceas  englezesc care ticăie, pentru că nu ar pune la mână un integrat. ”Ceasul, pentru mine, este ăla care ticărie. Cele care ticărie sunt și cele mai bune”, mai spune Radu.

Chiar dacă are o colecție impresionantă de ceasuri, Radu spune că nu se va opri din a aduce altele în atelierul lui.

”Din colecționat nu mă voi opri niciodată. Găsesc eu un loc pe unde să le mai pun. Poate fac și un muzeu al ceasului. Le iubesc pe toate, am mai spus, dar cea mai dragă îmi este pendula franțuzească, pentru că, dacă n-ai fost atent când a bătut, te mai atenționează o dată. Bate la fix și după 3 minute reia bătaia”, mai spune Radu, plin de mândrie.

Citește și:

REPORTAJ / Șapte români înfruntă Atlanticul pe un velier. Luptă trei săptămâni cu vântul, valurile și furtunile pentru copiii cu autism/ GALERIE FOTO

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro