Alertă în această dimineață, după ce un urs a fost împușcat la Sibiu, în apropierea unei școli. Animalul sălbatic a umblat nestingherit prin centrul orașului aproape opt kilometri. Panica s-a instalat rapid, imediat ce oamenii au văzut sălbăticiunea care s-a urcat pe acoperișurile mai multor case.
Ursul de mari dimensiuni s-a plimbat nestingherit pe străzile din Sibiu și a fost văzut de câțiva localnici, care, speriați, au sunat la 112 ca să anunțe grozăvia.
„În municipiul Sibiu, zona străzii Someşului-Hotel Ibis, a fost semnalat un urs de mari dimensiuni. Zona este împânzită de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali. Nu este o semnalare falsă! Recomandăm evitarea zonei”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Alertă în centrul Sibiului

La fața locului a fost mobilizat și un echipaj SMURD. Totodată, au fost alertați specialiștii de la Direcția Sanitar – Veterinară.
Urs împușcat la Sibiu - imagine după ce a fost omorât

Ursul prins de vânători

Ore bune, ursul a umblat pe mai multe străzi și a ajuns chiar în zona unei școli. Zeci de copii au fost în pericol deoarece puteau fi atacați oricând de sălbăticiune. Animalul a fost localizat într-un parc într-un parc din apropierea unei fabrici.
Ursul a fost foarte agil, a escaladat garduri, a intrat în curţile oamenilor, a traversat tot oraşul, Centrul vechi şi a ajuns în oraşul de Jos. Aici s-a reuşit blocarea lui, dar şi aici ar fi putut să sară gardul şi să plece mai departe. Împuşcarea poate părea o măsură extremă, dar nu s-a reuşit tranchilizarea lui şi exista şi pericolul ca un urs rănit să devină mai agresiv.”, a declarat șeful Poliţiei Sibiu, Tiberiu Iulian Ivancea.

Ursul a fost împușcat

Peste 50 de persoane din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale și Inspectoratului pentru Situații de Urgență au încercuit ursul, în apropierea unui loc de joacă. Era foarte speriat, așa că vânătorii au încercat să-l tranchilizeze, fără succes însă. Animalul a început să se agite și, în cele din urmă, a fost împușcat mortal cu o armă de vânătoare.

Acesta este momentul în care ursul a fost împușcat:

„Din păcate, se deplasa cu o viteză foarte mare. Practic a traversat tot oraşul şi tot timpul echipele de intervenţie au fost după el. Situaţia devenea tot mai gravă, cu atât mai mult cu cât a trecut prin zona mai multor unităţi şcolare şi în final situaţia a impus măsura împuşcării. Este clar că e un animal sălbatic şi probabil vine din zona împădurită din Răşinari”, a declarat prefectul județului Sibiu, Cristian Roman.

Potrivit autorităților, ursul ar avea șase ani și ar fi venit din pădurile din apropierea Sibiului. Totodată, anchetatorii iau în calcul și varianta potrivit căreia animalul a scăpat dintr-o curte în care se cresc urşi în mod ilegal.

Urs împușcat la Sibiu - imagine după ce a fost împușcat de vânători

Animalul sălbatic a fost împușcat

Animalul de aproape 170 de kilograme a fost ridicat de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare, care urmează să-l incinereze.

În acest caz, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru uz de armă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.