05 Sep. 2018 12:00

Culele de pe vremea lui Pazvante Chiorul. Vechile fortificaţii olteneşti, în pericol să dispară

Distribuie

Vechile fortificaţii olteneşti, în pericol să dispară. Doar 27 de cule mai sunt astăzi în România, jumătate dintre ele într-o avansată stare de degradare. Deşi sunt considerate monumente istorice, statul nu a reuşit, din motive financiare şi birocratice, să găsească nici măcar 200.000 de euro pentru a salva una dintre ele. Din fericire, două astfel de fortificaţii sunt şi azi în stare perfectă şi sunt vizitate de turişti. Multe dinte ele au fost construite chiar pe vremea haiducilor, împotriva cărora funcţionau ca ultime linii de apărare.  

La câteva jumătate de oră de mers pe jos de Horezu, jud. Vâlcea, începe comuna Măldăreşti, o zonă cu o istorie bogată, strâns legată de stăpânirea otomană şi de atacurile haiducilor de pe „drumul sării”. Acesta din urmă pornea de la Ocnele Mari şi ducea spre nordul ţării, caravanele care îl traversau fiind o ţintă preferată a bandiţilor.

Acestea sunt şi începuturile culelor din România – fortificaţii ridicate împotriva invadatorilor, care treptat au devenit şi locuinţe. Sunt specifice întregului spaţiu balcanic. La Măldăreşti sunt două dintre cele mai bine păstrate cule din ţara noastră, două din cele 27 care încă mai există. Jumătate dintre ele sunt însă doar ruine. Repararea lor şi punerea în circuitul turistic ar fi o nimica toată: nici 200.000 de euro nu ar trebui să investească statul în consolidarea lor. Cu toate acestea, şi aceste monumente istorice, aflate pe lista scurtă pentru a fi înscrise în patrimoniul mondial, stau să dispară.

Comentarii