Scenariul incredibil lansat de Crin Antonescu după ce a intrat în cel mai mare scandal

Liderul PNL, Crin Antonescu, a comentat imaginile cu fostul prim-ministrul României, filmat în pielea goală într-un vestiar al unei săli de sport. Acesta a avut o intervenţie telefonică în emisiunea "Un show pacatos" realizată de Dan Capatos, pentru a dialoga cu moderatorul privind o înregistrare video în care fostul premier se schimba la vestiar.

"Omul nu are nicio vină, a avut el alte păcate (...) Repet, omul nu are nici o vină. Nu este nimic indecent şi nimic compromiţător. Omul se schimbă", a spus Crin Antonescu, citat de Antena 1. "Cred că ar trebui ca cei care se ocupă de securitatea unui demnitar de asemenea rang, cred că era şi prim ministru la ora respectivă, să împiedice aşa ceva. Nu e plăcut ca astfel imagini să apară în presă. Săracul domnul Boc, nu e într-o situaţie foarte bună, asta-i mai lipsea (...) Era normal că la statutul său să aibă o cabină separată", a declarat Antonescu.

Copreşedintele USL afirmă că filmarea ar fi putut fi făcută de un membru al SPP sau de un PDL-ist: "Fără să politizam şi să facem puţin haz de necaz, cred că un pedelist i-a făcut-o, ăştia nu sunt de încredere nici între ei (...) Este aproape exclus să fi fost un paparazzo. Şi atunci, putem să dăm în ceva mai grav, care nu mai este deloc distractiv, şi anume că unul din cei care îl păzeau să fi făcut aşa ceva", a mai spsu liderul PNL.

Intervenția lui Antonescu l-a luat prin surprindere și pe Mircea Badea, care a comentat pe blogul personal: "Spuneți-mi, vă rog, că nu e adevărat ce tocmai am citit. Crin Antonescu n-a intrat în direct la “Bucile curului show”, indiferent ce a spus. Ba da, a intrat".

Votează articolul!

Citeşte şi:

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media