Ajutorul de şomaj se acordă cel mult un an. Aflați ce obligații și ce drepturi au șomerii care primesc bani de la stat!

POSTAT: 22 Octombrie 2011, Ora 00:00

Oficial, în România, sunt înregistraţi aproximativ 500.000 de şomeri. Neoficial, cifra e însă mult mai mare. Reprezentanţii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă îi învaţă pe cei fără un job ce obligaţii şi ce drepturi au în perioada în care primesc ajutorul de şomaj.

  • Mai multe locuri de munca sunt puse la bataie pana saptamana viitoare
    Somer
Publicitate

Persoanele care beneficiază de indemnizaţia de şomaj trebuie:

  • Să se prezinte lunar, pe baza programării sau atunci când sunt solicitate, la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă unde sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
  • Să comunice agenţiei de care aparţin, în termen de trei zile, orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
  • Să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
  • Să caute activ un loc de muncă.

Când se suspendă

  • Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii:
  • La data încadrării în muncă, conform legii, dacă se încheie un contract pe mai mult de 12 luni;
  • Atunci când realizează, din activităţi autorizate, venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj;
  • La 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj;
  • În situaţia în care şomerul refuză nejustificat să participe la servicii pentru formare profesională sau nu vrea să se angajeze la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
  • Dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni;
  • Când sunt îndeplinite condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, dacă se solicită pensie anticipată, sau când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă;
  • Atunci când beneficiarul pleacă în străinătate pentru mai mult de trei luni;
  • În caz de de privare de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
  • La data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul absolvenţilor;

Care este valoarea indemnizaţiei

  • Indemnizaţia de şomaj reprezintă 75% din salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare la data stabilirii acesteia, la care se adaugă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 3 ani, o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului brut de bază lunar pe ultimele 12 luni a unei cote procentuale diferenţiate, astfel:
  • 3%, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
  • 5%, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
  • 7%, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
  • 10%, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani. Ajutorul de şomaj se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:
  • 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
  • 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
  • 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Atenţie! Nu pot primi ajutor de şomaj absolvenţii care, la data solicitării indemnizaţiei, urmează o formă de învăţământ şi persoanele care au încetat raporturile de muncă sau de serviciu prin acordul părţilor sau prin demisie.

Documente necesare pentru obţinerea ajutorului de şomaj

  • Actul de identitate, în original şi copie:
  • Actele de studii şi de calificare, în original şi copie
  • Certificatul de căsătorie, în original şi copie;
  • Adeverinţă medicală , din care să rezulte că este apt de muncă sau ca are eventuale restricţii medicale;
  • Actele eliberate de organele financiare teritoriale,din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizeaza din activităţi autorizate, potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de somaj;
  • Declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau că realizeaza din activităti autorizate, potrivit legii, mai mici decât indemnizaţia de somaj;
  • De asemenea, sunt solicitate o serie de alte documente care variaza de la categorie la categorie. Se solicită documente suplimentare:

În cazul persoanelor provenite din muncă:

  • Carnetul de muncă, în original şi în copie, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverinţă eliberată de angajatori şi vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum şi data şi motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu de la ultimul angajator;
  • Copie de pe hotărârea definitivă de reintegrare în muncă.
  • Dovada din care să rezulte ca reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului, respectiv adeverinţă de la unitatea care a preluat patrimoniul unităţii în care persoana a fost încadrată anterior, din care să rezulte desfiinţarea postului.
  • Declaraţie pe propria raspundere a persoanei în cautarea unui loc de muncă, în cazul în care aceasta nu poate obţine dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului, urmând ca agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă să verifice la organele competente veridicitatea. Adeverinta prevazută la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

În cazul pensionarilor de invaliditate care îşi redobândesc capacitatea de muncă

  • Carnetul de muncă, în original şi în copie, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverinţa eliberată de angajatori şi vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum şi data şi motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu de la ultimul angajator;
  • Decizia de revizuire medicală , în original şi în copie , emisă de medicul expert al asigurarilor sociale , din care sa rezulte redobindirea capacităţii de muncă;
  • Adeverinţa de la ultima unitate sau dovada de la organele competente, din care să rezulte că reincadrarea în munca nu mai este posibilă din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior, respectiv din cauza încetarii definitive a activităţii angajatorului.

În cazul persoanelor ale caror raporturi de munca sau de serviciu au încetat în perioada de suspendare a acestora

  • Carnetul de muncă, în original şi în copie, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverinţa eliberată de angajatori şi vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum şi data şi motivul încetării raporturilor de muncă sau de la ultimul angajator;
  • Dovada din care să rezulte că nu mai este posibilă reluarea activităţii la angajator;
  • Declaraţie pe propria răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă, în cazul în care aceasta nu poate obţine dovada din care să rezulte că reluarea activităţii nu mai este posibilă la angajator, urmând ca agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă să verifice la organele competente veridicitatea declaraţiei;
  • Act din care să rezulte data încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu;

În cazul persoanelor care au încheiat contract de asigurare pentru somaj

  • Copie a contractului de asigurare pentru şomaj, încheiat cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază îşi au domiciliul sau reşedinţa;
  • În cazul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în munca potrivit pregătirii profesionale;
  • Actul de absolvire a formei respective de învăţământ, în original şi în copii;
  • Declaraţie pe propria răspundere a absolvenţilor că nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului;

În cazul absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în varstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

  • Actul de absolvire a şcolii speciale pentru persoane cu handicap, în original şi în copie;
  • Declaraţia absolvenţilor că nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului;
  • In cazul persoanelor care au efectuat stagiul militar:
  • Livretul militar sau adeverinţă de lăsare la vatră, în original şi copie;
  • Declaraţie pe proprie răspundere că înainte de efectuarea stagiului militar persoana nu a fost încadrată în muncă
  • Adeverinţă eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidenţele proprii, în cazul în care persoana s-a înregistrat în vederea medierii pentru încadrare în munca la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă.

 

1 comentariu

Articole similare
Urmărește LIBERTATEA.RO pe FACEBOOK
ziare powered by Distinct New Media