Fiecare dintre proprietarii de apartamente la bloc e şi consumator de servicii precum apă, căldură, gaze şi altele. Şi, ca orice consumator, e apărat, prin lege, de clauzele abuzive din contractele pe care le semnează cu un anumit furnizor.
Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, vă spune care sunt clauzele abuzive ce pot apărea în contractele de la bloc, potrivit Legii 193/2000. Iată cum vă afectează acestea:
a) vă obligă la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către dv. comparativ cu pagubele suferite de furnizor;
b) vă silesc să vă îndeplinioei obligaţiile contractuale chiar şi în situaţiile în care furnizorul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
c) dau dreptul exclusiv furnizorului să interpreteze clauzele contractuale;
d) vă restrâng sau anulează dreptul de a pretinde despăgu-- - biri. Dacă sesizaoei clauze abuzive, puteoei reclama la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (bd. Aviatorilor 72, sector 1, Bucureşti, telefon 0372.131.951), dar şi la primărie. Pentru a vă proteja nu semnaţi nici un contract înainte de a analiza cu mare atenţie clauzele lui














