Berceanu: "Trecerea unor sporuri în salariu ar putea opri greva la metrou"

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat, marţi, că bucureştenii ar putea scăpa de greva generală de la metrou, anunţată pentru 18 martie, deoarece bugetul va fi aprobat iar anumite sporuri vor fi incluse în salariile angajaţilor Metrorex.

"S-ar putea să nu fie joi grevă la metrou, pentru că mâine vom adopta bugetul şi apoi se poate negocia contractul colectiv de muncă. Fondul de salarii va rămâne neschimbat, poate un pic mai mic faţă de anul trecut, însă în interiorul lui sindicaliştii doresc modificări prin mutarea unor sume de la sporuri şi prime în salariul de bază, ceea ce pentru noi este în regulă", a declarat Berceanu.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media