Bucuria faptului divers

În mentalul colectiv, probabil datorită filmelor, ziaristul este un individ care aleargă cu un blocnotes sau cu un reportofon în mână după potentaţii zilei, meseria lui fiind aceea de a smulge o declaraţie, vreo maximă sau un cuvânt epocal din gura politicienilor. Mai pe româneşte, nişte bieţi scribi, conţopişti ai celor ajunşi la putere. În cel mai bun caz, ziaristul, atunci când nu aleargă după politicieni, este un fel de James Bond. Sau Mata Hari. Super-spioni, antrenaţi să scrie adevăruri absolute.

Oameni care dărâmă guverne, salvează vieţi, planete… Meseria asta are farmecul ei, indiferent că o slujeşti la departamentul externe, social, corespondenţi sau investigaţii. Sunt atâtea de scris şi prea multe lucruri în viaţă mult mai importante decât politica.

Cu siguranţă, drama unui om simplu contează mai mult decât lamentaţia unui deputat. O ştire cu un cireş care înfloreşte în plină iarnă e mai valoroasă decât o moţiune de cenzură. Greşeala unor ziarişti este că uită viaţa reală. Încep să se creadă nemuritori, prin empatie cu politicienii. Pe bună dreptate, Ion Cristoiu avertiza “deontologii” să nu trateze de sus tabloidele, ziarele populare. Faptul divers, lumea de lângă noi, “bate” orice politică. Şi mai are o calitate. Musteşte de viaţă, e real. Una este să îţi scrii reportajul în junglă şi alta e să-l faci la Antipa!