O nouă atenţionare de cod galben a fost emisă de către meteorologi pentru 26 de judeţe din centrul, nordul şi sud-vestul ţării. Atenţionarea este valabilă doar miercuri, de 08.30 şi până la 23.00.
Meteorologii avertizează că în cele 26 de judeţe vor fi averse cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.
Potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă depăşind local 25-30 de litri pe metru pătrat şi izolat 60 de litri pe metru pătrat.














