Ministrul de Finanţe al Austriei, una dintre ţările retrogradate de agenţia Standard and Poor's, spune că decizia ar trebui "să dea trezirea" în privinţa reducerii datoriei de stat şi a deficitelor.
" Este un semnal foarte clar, deorece ştim care sunt problemele: zona euro e prea instabilă, iar măsurile sunt implementate prea încet", a spus ministrul austriac de Finanţe.
Calificativul Austriei, cotat acum la AA+ de S&P, a primit perspectivă negativă de la agenţie.
Expunerea ridicată a Austriei pe Ungaria şi Italia, două ţări cu probleme grave, a contribuit la decizia S&P de a retrograda ratingul ţării, a precizat ministrul, care precizează, totuşi, că autorităţile au propus deja reglementări menite să limiteze riscurile asumate de băncile austriece în Europa Emergentă.
Oficialul austriac mai declară că principalul motiv al retrogradării în masă operate de Standard and Poor's este opinia negativă a agenţiei privind capacitatea Europei de a rezolva criza datoriilor de stat.























